Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Rovana Plumb răsuflă ușurată! Ministrul Fondurilor Europene a scăpat de DEMITERE. Moțiunea PNL a PICAT

Rovana Plumb răsuflă ușurată! Ministrul Fondurilor Europene a scăpat de DEMITERE. Moțiunea PNL a PICAT

Un articol de: - 10 Apr 2018, 18:04
Rovana Plumb răsuflă ușurată! Ministrul Fondurilor Europene a scăpat de DEMITERE. Moțiunea PNL a PICAT Politică

Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului.

S-au înregistrat 40 voturi "pentru", 72 de voturi "împotrivă" şi o abţinere, informează news.ro.

PNL şi PMP avertizează că situaţia programelor operaţionale sectoriale este deosebit de  gravă, din perspectiva sumelor foarte de mici rambursate efectiv de către Comisia Europeană, până în prezent.

Programul Operaţional Regional are alocată suma de 6.600.000.000 euro, rata de absorbţie efectivă fiind în valoare de 24.272.480, ceea ce reprezintă 0,37%, în timp ce suma alocată Programului Operaţional Infrastructura Mare este de 9.418.524.484 euro, iar gradul de absorbţie este de 858.287.778 euro, însemnând 9,11%. Pentru Programul Operaţional Competitivitate a fost alocată suma de 1.329.787.234 euro, rata de absorbţie fiind de 59.118.754 euro - 4,45%, în timp ce pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă a fost alocată suma de 553.191.489 euro, absorbţia efectivă fiind de 20.668.383 euro - 3,74%. Pentru Programul Operaţional Pescuit şi Afaceri Maritime, alocarea financiară este de 168.421.371 euro, rata de absorbţie fiind de 9.785.156 euro, adică 5,81%, iar pentru Programul Operaţional Capitalul Uman suma alocată este de 4.371.963.027 euro, rata de absorbţie până la 19 ianuarie 2018 fiind 0%, se arată în textul moţiunii, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte mai multe despre:   Rovana Plumb