Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Moțiunea simplă împotriva ministrulșui Dezvoltării, Ion Ștefan, a trecut

Moțiunea simplă împotriva ministrulșui Dezvoltării, Ion Ștefan, a trecut

Un articol de: Traian Avarvarei - 14 Iul 2020, 13:55
Moțiunea simplă împotriva ministrulșui Dezvoltării, Ion Ștefan, a trecut Politică

Moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan, a fost adoptată, marți, de Camera Deputaților, cu 168 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” și 50 de abţineri. Intitulată  „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”, aceasta este a șasea moțiune simplă adoptată de Parlament la adresa unui ministru din cabinetul liberal. 

 

Camera Deputaților a adoptat moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan

 

La dezbaterile din Parlament, unde a avut ocazia de a-și spune punctul de vedere, Ion Ștefan a declarat că din momentul în care a venit la conducerea Ministerului Dezvoltării, cei de la PSD sunt „scoşi din minţi” pentru că nu mai pot fura.

Totodată, acesta a precizat că de la preluarea mandatului s-a asigurat că investiţiile de modernizare a României sunt realizate corect. 

Adoptarea unei moțiuni simple de către Parlament nu are drept consecință demiterea ministrului vizat. Un ministru își poate părăsi funcția doar dacă este revocat de președintele României, la propunerea premierului, sau își poate da demisia. 

 

Mai mulți miniștri ai Cabinetului Orban, vizați de moțiuni simple

 

De la preluarea guvernării de către cabinetul liberal, au mai fost vizați de moțiuni simple minstrul Finanțelor, Florin Cîțu, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ministrul Educației, Monica Anisie, ministrul Internelor, Marcel Vela și ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Pe 13 mai, moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, a fost adoptată de Camera Deputaților. Atunci, Cîțu s-a aflat pentru a doua oară în situația în care aleșii adoptă o moțiune împotriva sa.

Intitulată ”«Virusul Cîţu» a infectat economia naţională”, moțiunea a fost inițiată de parlamentarii PSD, care l-au acuzat, printre altele, pe ministrul liberal al Finanțelor, că a implementat în mod defectuos programul IMM Invest, destinat firmelor mici și mijlocii și că a arătat că a fost ”incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie” în contextul pandemiei de coronavirus.

Pe 26 mai, senatorii au adoptat moțiunea simplă care l-a vizat pe șeful MAI, Marcel Vela, ntitulată "Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie". Aleșii PSD l-au acuzat atunci pe Vela că, prin ordonanţele militare emise în perioda stării de urgență instituită în contextul pandemieid e coronavirus, a luat "un lung şir de decizii contradictorii" şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.

Iar o zi mai târziu, deputații au adoptat și moțiunea împotriva ministrului Educației, Monica Anisei, intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată".

Totodată, șeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat săptămâna trecută că social-democrații pregătesc o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, pe care o vor depune în prima zi după ieșirea din starea de alertă.

Citeşte mai multe despre:   Ion Stefan