Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Nicolicea cere modificarea legii pentru ca Iohannis să fie suspendat dacă nu acceptă numirea miniştrilor propuşi de coaliţie

Eugen Nicolicea cere modificarea legii pentru ca Iohannis să fie suspendat dacă nu acceptă numirea miniştrilor propuşi de coaliţie

Un articol de: B1.ro - 14 Noi 2018, 19:09
Politică

Coaliţia PSD-ALDE nu duce lipsă de idei când e vorba de întărirea dominaţiei asupra tuturorul puterilor din stat. După ce a modificat tot ce se poate în justiţie afectând grav imaginea României în Uniunea Europeană şi au luat din prerogativele preşedintelui cât au putut de mult, acum aceştia atentează şi la dreptul acestuia de a refuza numirea unor miniştri.

Ultima dovadă o oferă deputatul Eugen Nicolicea, care, supărat că Iohannis amână numirea Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educaţiei, propune modificarea legii astfel încât preşedintele să fie suspendat dacă refuză să accepte propunerea de ministru.

Astfel, conform dorinţei lui Nicolicea, dacă Iohannis nu ar emite decret de numire într-un termen de 3 zile atunci acesta ar fi suspendat termporar şi înlocuit cu preşedintele Senatului care ar semna el decretul de numire în funcţie.

Marţi, Iohannis a precizat că va mai lăsa puțin această numire pentru a se lămuri privind intențiile Ecaterinei Andronescu după ce aceasta  spus de curând, pe când era la un pas de excludere din PSD pentru că îl critica pe Liviu Dragnea, că nu dorește să preia șefia Ministerului Educației întrucât lucrurile merg prost în Guvernul Dăncilă. 

În replica, Ecaterina Andronescu i-a transmis lui Iohannis că nu aleargă după funcţii şi a acceptat această funcţie pentru că "vrea ca sistemul de educație să meargă cât mai bine".

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Eugen Nicolicea