Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Nicușor Dan: Dacă proprietarul respectiv va merge la CEDO, va obține despăgubiri / Asociația Salvația Bucureștiul nu a primit niciodată bani pentru astfel de acțiuni. Litigii civile pentru cei care m-au acuzat de interese financiare cu Mitrache

Nicușor Dan: Dacă proprietarul respectiv va merge la CEDO, va obține despăgubiri / Asociația Salvația Bucureștiul nu a primit niciodată bani pentru astfel de acțiuni. Litigii civile pentru cei care m-au acuzat de interese financiare cu Mitrache

Un articol de: Vladimir Ionescu - 15 Sep 2020, 23:00
Nicușor Dan: Dacă proprietarul respectiv va merge la CEDO, va obține despăgubiri / Asociația Salvația Bucureștiul nu a primit niciodată bani pentru astfel de acțiuni. Litigii civile pentru cei care m-au acuzat de interese financiare cu Mitrache Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Nicușor Dan susține că demolarea proprietății din Orășelul Copiilor a fost una abuzivă, ocazie cu care a explicat că, dacă instanța națională nu îi va da dreptate, proprietarul respectiv „probabil că se va duce la CEDO și va obține despăgubiri, pentru că este flagrant”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Întrebat de Silviu Mănăstire la „Dosar de politician”, marți seară, în direct pe B1 TV, dacă e convins că demolarea a reprezentat un abuz și ce se întâmplă mai departe, Nicușor Dan a răspuns: „Sunt absolut convins că a fost un abuz și asta a fost confirmat de către Curtea de Apel București. Mai departe, habar n-am, probabil că omul acesta se va duce mai întâi în instanța națională și va cere despăgubiri, și mai departe, dacă cumva nu le obține în instanța națională, probabil că se va duce la CEDO și va obține despăgubiri, pentru că este flagrant. Vă mai spun o chestiune care este tehnică, dacă acea extindere este legală sau nelegală, depinde dacă locul pe care s-a extins era deja betonat sau nu, lucru pe care eu nu pot să îl știu în momentul acesta, totul rezultă din niște acte care sunt în interiorul Primăriei Sectorului 4, care au fost prezentate la momentul autorizării. În orice caz, acesta este un principiu de drept, dacă tu, ca autoritate, i-ai dat unui om autorizație, în baza căreia s-a constituit un drept de proprietate, și consideri că ai greșit, și vrei să i-l iei, trebuie să te duci în fața judecătorului care să descâlcească toată această chestiune, pentru că altfel e un atentat grav la dreptul de proprietate”.

Referitor la acuzațiile potrivit cărora ar fi primit bani sau ar avea interese financiare cu acest Mitrache, Nicușor Dan a precizat: „Pentru persoanele care m-au acuzat de asta, o să avem niște litigii civile”.

Întrebat dacă Asociația Salvați Bucureștiul a primit vreo sponsorizare de la omul respectiv, Nicușor Dan a răspuns: „Niciodată nu a primit nicio sponsorizare legată de vreun caz în care am intrat, să fie foarte clar. În 13 ani de activitate, Asociația Salvați Bucureștiul, bineînțeles că nu a preluat toate cazurile, pentru că au venit mii de cazuri și a putut să preia câteva, două, trei sute, niciodată nu a cerut niciun ban pentru astfel de acțiuni”.

Citeşte mai multe despre:   Nicusor Dan