Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Nicușor Dan, despre scandalul din USR: Fapul că un om votat de o filială nu a putut candida pe motiv de delict de opinie mi se pare foarte grav

Nicușor Dan, despre scandalul din USR: Fapul că un om votat de o filială nu a putut candida pe motiv de delict de opinie mi se pare foarte grav

Un articol de: Maria Zărnescu - 15 Oct 2020, 13:44
Nicușor Dan, despre scandalul din USR: Fapul că un om votat de o filială nu a putut candida pe motiv de delict de opinie mi se pare foarte grav Foto: Inqum Photos / Octav Ganea Politică

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a discutat într-un interviu pentru Hotnews.ro, despre scandalul listelor pentru alegerile parlamentare, în interiorul USR.

Pentru Nicușor Dan, unul dintre membrii fondatori ai partidului, susține că i se pare grav ca o persoană votată de o filială să nu poată fi candidat pe motiv de delict de opinie. Dan s-a referit la Vlad Teohari, a cărui candidatură pe listele pentru diaspora a fost invalidată de Biroul Național al USR.

Nu vreau să comentez foarte mult ce s-a întâmplat cu numirile pe liste. În schimb, în ceea ce privește ce s-a întamplat în diaspora lucrurile sunt foarte clare. Fapul că un om votat de o filială nu a putut candida în numele partidului pentru delict de opinie mi se pare foarte grav”, a declarat Nicușor Dan pentru sursa citată anterior.

 

Când ar putea intra în PNL

 

În timpul interviului, primarul ales al Capitalei a fost întrebat și dacă va intra în PNL. În acest context, Nicușor Dan a explicat că pentru moment nu ia în calcul această variantă, având planuri mari pentru București, aceasta fiind și prioritatea sa. Mai mult decât atât, regula se aplică, din spusele lui Nicușor Dan, și pentru aderarea la USR.

„Nu am această intenție în acest moment. Vreau să mă concentrez pe lucrurile mari din București”, a explicat primarul ales al Bucureștiului. Totodată, Nicușor Dan s-a declarat foarte mulțumit de parteneriatul cu PNL, dar și cu Ludoivc Orban și Violeta Alexandru. „La PNL București e o echipă nouă. Am mare încredere și sunt recunoscător că PNL, în special, a avut înțelepciunea de a nu avea un candidat propriu și contribuția financiară”, a precizat el.