Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Nicușor Dan: Negociem și sunt optimist că vom avea un candidat unic al partidelor anti-PSD la Capitală (VIDEO)

Nicușor Dan: Negociem și sunt optimist că vom avea un candidat unic al partidelor anti-PSD la Capitală (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 17 Feb 2020, 19:27
Nicușor Dan: Negociem și sunt optimist că vom avea un candidat unic al partidelor anti-PSD la Capitală (VIDEO) Foto: Nicușor Dan / Facebook Politică

E obligatoriu să avem un candidat unic al partidelor anti-PSD la Primăria Capitalei, a afirmat Nicușor Dan, independentul susținut de USR în cursa pentru București, luni, în direct pe B1 TV.

„E obligatoriu să avem un candidat unic din actuala opoziție pe București. Eu m-am înscris în această cursă. Au fost mesaje de simpatie, chiar de susținere de la Traian Băsescu, Eugen Tomac, din partea PMP. Am susținerea oficială a USR. Suntem într-o fază de negociere toți oamenii implicați și eu sunt foarte optimist că o să ajungem să avem candidatul unic”, a afirmat Nicușor Dan, în emisiunea „Bună, România” moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Întrebat dacă rămâne prima opțiune a acestor partide, Nicușor Dan a răspuns: „Eu am făcut un sondaj, la început de ianuarie. În primul rând, acest sondaj spunea că, din votanții partidelor de opoziție, 60% vor un candidat unic. Apoi, ei, întrebați cine să fie acel candidat unic, mă dădeau pe mine cu 36% - departe de toți ceilalți. Foarte interesant, eu, fiind independent, atrăgeam voturi de la oameni care spuneau că votează fie PNL, fie PMP, fie USR, fie PLUS. Spre deosebire de toți ceilalți, care cumva atrăgeau voturile de la partidele din care fac parte”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Nicusor Dan