Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Nicuşor Păduraru, singurul membru PDL care nu a văzut iarba din jurul lui Băsescu

Nicuşor Păduraru, singurul membru PDL care nu a văzut iarba din jurul lui Băsescu

Un articol de: - 16 Feb 2011, 14:08
Traian Băsescu şi Nicuşor Păduraru Politică

Zile grele pentru preşedintele Traian Băsescu, în ceea ce priveşte relaţia cu partidul său de suflet, PDL. La o întâlnire de marţi seara, de la care presa a reuşit să facă rost şi de o serie de înregistrări audio, Băsescu a fost contrat pe faţă de un membru de partid care pare a fi, cel puţin deocamdată, singurul membru PDL ce a avut curajul să îl contrazică pe şeful statului în public.

Numele lui este Nicuşor Păduraru şi este deputat PDL. A intrat în acest partid în 2008, în filiala din Iaşi, până atunci fiind membru PNL. Păduraru a devenit marţi vedeta zilei în politică, după ce i-a spus lui Traian Băsescu celebra, de acum, frază: "Domnule preşedinte, în jurul dumneavoastră rar creşte şi iarba."

Păduraru a păstrat acelaşi ton şi în restul dialogului cu şeful statului:  "Mi-aş dori să găsim formula, şi dumneavoastră s-o agreaţi, a acelui om care să vă zică argumentat şi Nu. Când îl vom găsi pe acel om, cu certitudine şi partidul nostru va demonstra că are performanţe."

Iată un clip de prezentare a lui Nicuşor Pădureanu, realizat în 2008, când a decis să devină blogger:

PDL-istul care i-a spus NU lui Băsescu


Nicuşor Păduraru a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri în judeţul iaşi, unde a ocupat mai bine de un an şi funcţia de prefect. Scandalurile au vizat mai multe afaceri cu terenuri, dar şi obstrucţionarea unei anchete a DNA.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   PDL,   Iasi
 
 
 
Loading...