Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Norica Nicolai, prima reacţie după ce a pierdut salariul de mii de euro: "Îmi doresc ca și noii europarlamentari români să se bată cum m-am bătut eu pentru România"

Norica Nicolai, prima reacţie după ce a pierdut salariul de mii de euro: "Îmi doresc ca și noii europarlamentari români să se bată cum m-am bătut eu pentru România"

Un articol de: Sebastian Pricop - 28 Mai 2019, 16:54
Norica Nicolai, prima reacţie după ce a pierdut salariul de mii de euro: "Îmi doresc ca și noii europarlamentari români să se bată cum m-am bătut eu pentru România" Foto: facebook.com/pg/norica.nicolai Politică

ALDE a fost marele învins al alegerilor europarlamentare din 26 mai, partidul lui Tăriceanu fiind mult sub pragul electoral de 5% necesar pentru a ajunge în Parlamentul European. Astfel, după 10 ani petrecuţi la Bruxelles şi Strasbourg, Norica Nicolai va rămâne fără job şi fără salariul de mii de euro.

În primul mesaj public după vot, Norica Nicolai a transmis că va rămâne activă în spaţiul public chiar dacă românii nu au mai votat-o pentru un nou mandat şi le-a transmis noilor euroaparlamentari români "să se bată cum a făcut ea pentru România".

"Am crezut și voi crede mereu că cea mai bună armă a democrației este votul. De această dată, votul nu a fost în favoarea mea și a partidului meu, dar cred că voința cetățenilor trebuie respectată.

Mulțumesc tuturor celor care au înțeles și crezut în mesajul nostru, dându-ne votul lor. Apreciez entuziasmul și munca colegilor și simpatizanților ALDE, a echipei din spatele meu, unii mai tineri, alții mai puțini tineri. Toți au făcut o muncă excepțională.

Viața politică nu se termină cu o funcție și voi continua să fiu o prezență activă în spațiul public, să îmi susțin părerile și să apăr valorile liberale. Îmi doresc ca și noii europarlamentari români, indiferent de grupul politic la care se vor afilia, să se bată cum m-am bătut eu pentru România. Să facă echipă pentru țara noastră. Avem acasă oameni care merită asta.

În ceea ce privește bucuriile excesive ale unora și altora în legătură cu eșecul unor oameni politici în urma acestor alegeri, tot ce le doresc, în mod sincer, este ca trăirile lor să aibă mai multă legătură cu proiectele personale, cu familia și cu căminul lor decât cu rezultatul unor alegeri. Asta dacă dorim să evoluăm în această societate și să construim această țară pe ceva solid. Pe ură nu a construit nimeni nimic, niciodată", a scris Norica Nicolai pe Facebook.

ALDE a obţinut duminică doar 4,12% din voturile românilor şi a rămas fără reprezentanţi în Parlamentul European.

Citeşte mai multe despre:   ALDE,   Norica Nicolai