Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Noul Cod al Muncii, aprobat de Guvern. Opoziţia va depune o moţiune de cenzură

Noul Cod al Muncii, aprobat de Guvern. Opoziţia va depune o moţiune de cenzură

Un articol de: - 28 Feb 2011, 11:30
Foto: gov.ro Politică

Guvernul a aprobat, luni, noua formă a Codului Muncii. Documentul a fost deja trimis la Parlament pentru asumarea răspunderii. Toți miniștrii Cabinetului Boc au fost convocați de premierul Emil Boc pentru a discuta despre asumarea răspunderii în fața Parlamentului pe noul act normativ, informează Evenimentul Zilei.

Potrivit sursei citate, premierul Emil Boc a susținut că noul Cod al Muncii va flexibiliza piața și îi va juta pe români să găsească mai repede un loc de muncă. "Nu am avut niciodată emoții, nu mă va speria această moțiune de cenzură, întrucât este absolut necesar ca românii să găsească un loc de muncă", a anuțat Emil Boc.

Totodată, premierul a mai explicat că va extinde perioada de încheiere a contractelor de muncă pe durată determinată, având în vedere ultimul loc pe care îl ocupă România în UE la acest capitol.

"Extinderea perioadei contractelor pe durată determinată de la 24 luni la 36 luni va avea efecte benefice pentru piața muncii", a mai susținut Emil Boc.

Munca la negru va fi pedepsită cu închisoarea

Potrivit noului Cod al muncii, pedeapsa pentru munca la negru nu va mai fi limitată doar la aplicarea unor amenzi, iar cei care vor fi pedepsiți cu închisoarea de la 1 la 2 ani de zile. Perioada de probă nu va mai depăși 90 de zile, iar angajatorul poate cere, de la fostele locuri de muncă, informații legate de persoană intervievată.

Mai mult, varianta nouă a Codului Muncii arată că angajatorii nu vor avea nevoie să facă angajări succesive de probă pentru același post, pe o perioadă mai mare de 12 luni, iar în acel an, salariatul, care se află în proba de lucru, va beneficia de toate drepturile și de toate obligațiile prevăzute în legislația muncii.

Angajatorii vor avea dreptul să concedieze salariații pe baza criteriilor de performanță

În noua lege aprobată de Guvern, decizia concedierii se va face pe baza criteriilor de performanță și nu pe criterii sociale. Astfel că, angajatorul va avea dreptul să sancționeze salariatul și chiar să-l concedieze în funcție de criteriile de performanță și nu pe criteriile sociale.

Emil Boc, despre noul Cod al muncii


Dacă un angajat decide să-și dea demisia sau este anunțat că este concediat, acesta va beneficia de un preaviz de 20 de zile, cu cinci zile mai mare ca cel precedent, numai dacă persoana ocupă o funcție de execuție. Iar dacă salariatul ocupă o funcție de conducere, acesta va beneficia de un preaviz de 45 de zile.

Noul Cod al Muncii, motiv de proteste


Opozița și-a anunțat deja intenția de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, după angajarea răspunderii. Liderul sindical, Bogdan Hossu, a anuțat că l-a informat pe premier de nemulțumirile salariaților și angajatorilor.

"Se pare că numai protestele sau ieşirea lumii cu pietre şi bâte în stradă sunt singura formă care poate rezolva în România de astăzi, pentru că guvernanţii au rămas la mentalitatea feudală, neînţelegând că pacea socială înseamnă construcţia unui dialog social", a declarat Hossu, citat de Evenimentul Zilei.

De asemenea, Hossu îl va acuza pe ministrul Muncii de abuz în serivciu pentru măsurile instituite prin Codul Muncii care vor avea efect și asupra bugetului de stat, afirmând că astfel numărul evazioniștilor va crește considerabil.

Crin Antonescu, președintele PNL a declarat că "o moțiune de cenzură de impune de la sine".

Dacă în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, deputații și senatorii nu au inițiază nici o moțiune de cenzură la adresa Guvernului, atunci proiectul de lege sau programul se considera adoptat.


Citeşte mai multe despre:   Emil Boc,   Codul Muncii,   Guvern,   Opozitie
 
 
 
Loading...