Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Oltean despre Paleologu: El nu e om politic, e un om de cultură, dar e foarte simpatic

Oltean despre Paleologu: El nu e om politic, e un om de cultură, dar e foarte simpatic

Un articol de: - 07 Mai 2011, 18:27
Foto: evz.ro Politică

Prezent sâmbătă la Timişoara pentru a-i susține moțiunea lui Emil Boc, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat că Theodor Paleologu, candidat la şefia PDL, "nu este om politic, este un om de cultură, dar este foarte simpatic" şi cu siguranţă "va prinde o funcţie importantă", potrivit unei declarații citate de Mediafax.

Oltean a declarat că partidul are doi candidaţi, Theodor Paleologu fiind "cu divertismentul". "Avem doi candidaţi, Paleologu este cu divertismentul. Una e să îl vezi pe Blaga şi pe Boc când vin după ei cu un staff de 20 de oameni şi alta e să îl vezi pe Theodor, cum vine singur şi face spectacol. E un divertisment plăcut şi pentru partid e foarte bine, arată spiritul democratic. El nu e om politic, e un om de cultură, dar e foarte simpatic şi cu siguranţă o funcţie importantă va prinde. Este un intelectual. Aş vrea să nu vedem nimic negativ, ci dimpotrivă să vedem lucrurile extrem de pozitiv şi democratic", a declarat Oltean.

Vicepreședintele PDL a afirmat că îl susţine pe Emil Boc şi consideră că fiecare membru PDL ar trebui să îl suţină pe candidatul alături de care a format o echipă.

"Eu îl susţin pe Emil Boc, după analiza pe care am făcut-o. E normal ca atunci când sunt două echipe atât de puternice fiecare să îşi susţină omul alături de care s-a aşezat", a spus Oltean.

Premierul Emil Boc şi-a prezentat, sâmbătă moţiunea pentru candidatura la preşedinţia PDL.

Citeşte mai multe despre:   ioan oltean,   Theodor Paleologu,   PDL,   Emil Boc,   Vasile Blaga
 
 
 
Loading...