Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Oprea ține cu dinții de imunitate. Generalul ar negocia cu Băsescu un loc pe liste la alegerile parlamentare

Oprea ține cu dinții de imunitate. Generalul ar negocia cu Băsescu un loc pe liste la alegerile parlamentare

Un articol de: - 22 Sep 2016, 14:08
Foto:click.ro Politică

Traian Băsescu și Gabriel Oprea s-au întâlnit miercuri după-amiază acasă la fostul ministru de Interne, informează Adevărul, care citează mai multe surse.

Contactat de jurnaliștii Adevărul, Băsescu nici nu a confirmat, dar nici nu a negat informația. În schimb, el a acuzat că „sursele dumneavostră vă spun nişte bârfe“. Cât despre Oprea, acesta nici nu a putut fi contactat.

Interesant este că la câteva ore după această întâlnire, fostul președinte a fost prezent în studiourile RTV, acolo unde i-a luat apărarea chiar lui Oprea, spunând că acesta este „primul pasager de pe bancheta din spate acuzat de omor din culpă“. În cadrul aceleiași emisiuni, Băsescu a mai spus că ”este de remarcat la doamna Kovesi mesajul politic. A fost o mare capcană şi o mare prostie. În capcană a picat Gabriel Oprea“.

Coincidență sau nu, la scurt timp după, Gabriel Oprea a apărut la Antena 3 și a avut un discurs asemănător cu al lui Băsescu: ”Am simţit că sunt o ţintă politică. După tragicul accident, s-a cerut demisia mea şi a Guvernului în mod politic. Este greu - şi eu am familie - să fii acuzat permanent, când tu te simţi nevinovat. Ca om m-am simţit hărţuit îngrozitor”

Informația privind întâlnirea dintre cei doi apare în contextul în care unele surse susțin că, deși anunță că se retrage din politică, Oprea negociază cu Băsescu o posibilă candidatură la alegerile parlamentare pe listele PMP. 

Băsescu a respins aceste zvonuri: ”Gabriel Oprea a demisionat de câteva luni din UNPR. La revedere!”

Mai mult, potrivit unor surse din cadrul PSD, Oprea ar fi încercat înainte să-și găsească loc pe listele social-democraților, dar Liviu Dragnea, speriat de protestele care se anunță joi împotriva lui Oprea, a anunțat pe Facebook faptul că acesta cu siguranță nu va candida din partea PSD.

Citeşte mai multe despre:   Basescu,   Oprea,   negocieri,   candidatura,   alegeri parlamentare
 
Loading...