Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban acuză USR-PLUS că face calcule meschine: Nu poţi să îi laşi pe ăştia să dea foc la țară numai ca să nu intri tu la guvernare, să nu te erodezi (VIDEO)

Ludovic Orban acuză USR-PLUS că face calcule meschine: Nu poţi să îi laşi pe ăştia să dea foc la țară numai ca să nu intri tu la guvernare, să nu te erodezi (VIDEO)

Un articol de: Sebastian Pricop - 29 Mai 2019, 22:13
Foto: captură B1TV Politică

Ludovic Orban, preşedintele PNL, acuză USR-PLUS că lasă actuala majoritate să dea foc la țară dintr-un calcul politic meschin. Reacția vine după ce Alianța 2020 a anunțat că nu vrea să intre acum la guvernare și că va avea candidat propriu la Președinție.

”Nu poți să îi lași pe ăștia să dea foc la țară numai dintr-un calcul politic că nu intru la guvernare ca să nu mă erodez. Aici e problema să îi oprești pe ăștia să nu facă praf țara, să nu ne ducă în gard, să nu ne ducă în prăpastie”, a declarat Orban, pentru B1 TV.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Orban atrage atenția că, pentru a salva țara, partidele de Opoziție trebuie să-și asume răspunderea guvernării imediat ce se va contura o altă majoritate.

”Decizia noastră este foarte clară. În Biroul Executiv am hotărât că vom depune moțiunea de cenzură, începem negocierile evident în primă fază cu partenerii din opoziție și ulterior cu toate grupurile parlamentare, evident mai puțin PSD și cu toți parlamentarii individual pe care putem să îi convingem să voteze moțiunea de cenzură. Iar în ceea ce privește asumarea răspunderii guvernării, păi un partid care depune o moțiune de cenzură în momentul în care vrea să dea jos un guvern trebuie să fie pregătit să își asume răspunderea guvernării. E un lucru elementar!”, a declarat liderul PNL, pentru B1 TV.

Ludovic Orban s-a arătat deranjat și de faptul că USR-PLUS și-a anunțat intenția de a avea candidat propriu la prezidențiale: ”Nu poți să stai chiar fără niciun fel de simțire numai să-ți faci tu calcule meschine. Ei au anunțat că vor să-și depună candidat la Președinție și dacă vor asta e, e democrație. Pot să candideze, nu îi putem împiedica pe ei să-și depună candidat la Președinție. Ceea ce nu mi-a plăcut e că ei au făcut chestiunea într-un moment total nepotrivit. Votul din 26 mai a fost un vot de revoltă, a fost o prezență de 50 la sută la alegerile europarlamentare și de aproape 45 la sută la referendum, o prezență uriașă, care a arătat clar că oamenii vor o schimbare”.

Citeşte mai multe despre:   PNL,   PSD,   Ludovic Orban
 
 
 
Loading...