Orban: Preşedinţi de filiale PNL şi-au dat demisia de onoare, în urma rezultatelor la alegerile de duminică

Orban: Preşedinţi de filiale PNL şi-au dat demisia de onoare, în urma rezultatelor la alegerile de duminică
Sursa Foto: Forbes.ro

Președintele PNL, primul ministru, Ludovic Orban,a anunţat, miercuri, că mai mulţi lideri politici ai formațiunii şi-au datdemisia de onoare din funcţie, după ce au obținut un număr mic de voturi la alegerile locale de anul acesta.

Orban: Mai mulţi colegi, preşedinţi de filiale, şi-au dat demisia de onoare

”Am discutat, în cadrul analizei, şi de filialele care nu au obţinut performanţă. În urma acestei analize, mai mulţi colegi, preşedinţi de filiale, şi-au dat demisia de onoare. Este vorba de filialele care au obţinut un scor de sub 27% – filiala Ialomiţa, filiala Brăila, filiala Hunedoara, filiala Buzău. De asemenea, şi-au mai depus demisiile din funcţia de preşedinte domnul fost primar al Timişoarei, Nicolae Robu, de asemenea, preşedintele PNL Satu Mare”, a declarat premierul Ludovic Orban, după închieierea şedinţeiconducerii Partidului Național Liberal.

În plus, prim-ministrula explicat că vicepreşedinţii regionali, împreună cu Secretariatul general al partidului, au fost mandataţi să consulte organizaţiile pentru a se putea desemna, în cel mai scurt timp, conduceri interimare, care să crească performanţa la alegerile parlamentare.

Președintele PNL: ”Mă doare sufletul de Braşov”

În momentul în care a fost întrebat despre pierderea de către PNL a primăriilor la Timişoara şi Braşov,Ludovic Orban a spuscă respectă voinţa electoratului şi că există situaţii în care ”bate vântul schimbării”.

”Mă doare sufletul de Braşov. Eu sunt braşovean. Pe de altă parte, voinţa oamenilor, asta este, respect voinţa oamenilor. Faptul că Nicolae Robu şi cu George Scripcaru au pierdut arată că cel puţin în ultimii ani, deşi au avut realizări remarcabile, Braşovul şi Timişoara sunt printre cele mai bine administrate localităţi, printre cele mai dezvoltate localităţi, dar probabil nu au comunicat bine, probabil nu au ştiut să îşi prezinte realizările şi oamenii au vrut schimbare. Asta e. Sunt situaţii în care, uneori, bate vântul schimbării – şi aici a bătut vântul schimbării, în mai multe localităţi. Şi noi am câştigat în zone cu primari PSD, am câştigat Giurgiu, am câştigat Slobozia, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, Piatra Neamţ. Deci am avut şi noi câştiguri în fiefuri PSD. Asta e, trebuie să înţelegem, vom face o analiză foarte serioasă pentru ceea ce s-a întâmplat, ne vom pregăti şi mai bine pentru alegerile locale care urmează”, a afirmat președintele PNL, Ludovic Orban.

Pe de altă parte, Orbana menționat că le-a transmis colegilor de partid că pregătirea pentru alegerilor locale din 2024 trebuie să înceapă de pe acum.

”Oricum, le-am spus colegilor mei, alegerile locale din 2024, trebuie să înceapă pregătirea acestor alegeri încă de acum. Acolo unde candidaţii de primari nu au avut performanţe, trebuie identificaţi alţi candidaţi, alţi oameni de valoare, care să se profileze ca şi candidaţi de primari şi să vină cu proiecte foarte credibile şi serioase pentru comunităţile locale”, a mai spus Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe