Ludovic Orban: Mai avem nevoie de 65 de voturi ca să demitem Guvernul. Dacă UDMR și ALDE se dislocă de PSD, trece moțiunea și în două zile avem altă majoritate

Ludovic Orban: Mai avem nevoie de 65 de voturi ca să demitem Guvernul. Dacă UDMR și ALDE se dislocă de PSD, trece moțiunea și în două zile avem altă majoritate

Opoziţia face ultimele calcule înainte de votul de joi privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat sâmbătă că mai sunt necesare 65 de voturi pentru atingerea numărului de 233 de voturi necesare dărâmării Guvernului.

Liderul liberal a precizat că dacă UDMR şi ALDE nu vor mai fi de partea PSD, atunci Guvernul Dăncilă va cădea, iar în două zile ar fi o nouă majoritate în Parlament.

”Mai avem nevoie de 65 de voturi (…) Parlamentarii care sunt independenți astăzi și care îl urmează pe Victor Ponta sunt alături de noi și susțin această moțiune de cenzură. Important e să-ți vină din celelalte grupuri: din grupul PSD, din grupul ALDE, de la UDMR, de la minorități. Ecuația momentul e clară și simplă în momentul de față, oricine poate să o înțeleagă: dacă UDMR sau ALDE se dislocă de lângă actuala putere și votează moțiunea de cenzură, Guvernul Dăncilă este căzut, vă dau scris. În două zile se construiește o majoritate imediată”, a declarat Ludovic Orban, într-o emisiune la Digi24.

Aceasta a respins, însă, categoric posibilitatea ca opoziţia să promită în schimbul voturilor necesare pentru moţiune că următorul premier va fi tot unul de la PSD.

”Credeți că noi dăm jos un premier PSD ca să punem un alt premier PSD? Mi se pare o chestiune absolut ilogică”, a subliniat Ludovic Orban.

Propunerea de premier din partea PNL va rămâne tot Ludovic Orban, chiar dacă acest lucru este respins de Victor Ponta sau Kelemen Hunor.

”Opoziția e formată din PNL, USR și PMP. Ceilalți actori care îți intră în joc… păi ce să fac eu când Ponta îmi zice: ”păi eu nu votez o moțiune de cenzură ca să îl pun pe Orban premier”. Atunci eu nu mai pot să îmi depun candidatura. Iar după ce mă pune Ponta în situația că nu mai pot să mă prezint pe mine drept candidat, UDMR îmi zice: ”nu, domnule, că eu vreau să văd candidatul de prim-ministru. Eventual vreau să văd și lista întregului Cabinet pe care îl puteți genera (…) Situația este următoarea: în cazul în care un Guvern pică, se declanșează negocieri la Palatul Cotroceni. În ceea ce ne privește pe noi, am spus foarte clar că suntem gata în orice moment să ne asumăm răspunderea guvernării”, a spus Ludovic Orban.

Opoziţia a depus vineri la Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului PSD-ALDE. Intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, aceasta a fost semnată de 163 de parlamentari, dar va avea nevoie de 233 de voturi pentru a schimba guvernul.

Urmăriți B1TV.ro și pe