Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Parlamentul a adoptat proiectul prin care formatul electronic al Monitorului Oficial este pus la dispoziția tuturor în mod gratuit și liber, permanent

Parlamentul a adoptat proiectul prin care formatul electronic al Monitorului Oficial este pus la dispoziția tuturor în mod gratuit și liber, permanent

Un articol de: Vladimir Ionescu - 03 Mar 2021, 17:03
Parlamentul a adoptat proiectul prin care formatul electronic al Monitorului Oficial este pus la dispoziția tuturor în mod gratuit și liber, permanent Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în rol decizional, proiectul de lege care prevede că Monitorul Oficial al României va editat de Regia Autonomă „Monitorul Oficial” atât în format tipărit, cât și în format electronic. Dacă formularul tipărit este pus la dispoziția tuturor utilizatorilor contracost, cel electronic va fi „disponibil în mod gratuit și liber, permanent”.

Poiectul prin care formatul electronic al Monitorului Oficial este pus la dispoziția tuturor în mod gratuit și liber, permanent, a fost adoptat miercuri de Parlament

 

Este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 202 din 1998 privind organizarea Monitorului oficial al României. Inițiativa a fost adoptată de Senat în 2 septembrie 2020, iar miercuri a trecut și de Camera Deputaților. Proiectul poartă semnătura a 19 deputați și senatori de la PSD și USR.

„Regia Autonomă «Monitorul Oficial» editează Monitorul Oficial al României atât în format tipărit, cât și în format electronic. Formatul tipărit este pus la dispoziția tuturor utilizatorilor contra cost, iar formatul electronic al Monitorului Oficial al României, Partea I și Partea a II-a, în mod gratuit și liber, permanent. Formatul electronic gratuit și liber este de document portabil, fără filigran sau inscripții suplimentare formatului tipărit, accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire și imprimare de către orice utilizatori”, potrivit inițiativei legislative.

Conform expunerii de motive care însoțește proiectul de lege, „accesul cetățenilor la Părțile I și II din Monitorul Oficial (actele normative și stenogramele ședințelor legislativului) trebuie să fie liber și neîngrădit”, iar „transparența și accesul liber la informații nu înseamnă simplul acces la o imagine a unei pagini scanate pe o aplicație web, ci inclusiv posibilitatea de a realiza căutări rapide automatizate și alte operațiuni normale”.

„Încă din 1991, Regia Autonomă Monitorul Oficial este o întreprindere profitabilă, având garantat printr-un monopol legal un anumit nivel de venituri, prin obligarea instituțiilor publice și personale private să publice anumite acte la prețurile fixate de stat. Pe lângă acestea, mai obține venituri din abonamente, vânzări și alte activități tipografice. În ciuda faptului că sume importante de bani sunt plătite RAMO de către instituțiile publice (costuri de publicare, abonamente) fiindcă legea mandatează această situație, acestea sunt considerate „venituri” proprii obținute pe o piață concurențială”, se mai arată în aceeași expunere de motive.

Citeşte mai multe despre:   Monitorul Oficial,   Camera Deputatilor