Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Partidul Civic Maghiar: Dacă referendumul va avea loc în baza deciziei CCR îndemnăm oamenii să nu meargă la vot

Partidul Civic Maghiar: Dacă referendumul va avea loc în baza deciziei CCR îndemnăm oamenii să nu meargă la vot

Un articol de: - 12 Iul 2012, 17:13
Foto: theepochtimes.com Politică

 Liderul Partidului Civic Maghiar (PCM) Mureş, Laszlo Gyorgy, a declarat joi că dacă referendumul va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale PCM îi va îndemna pe cetăţeni să nu se prezinte la vot.

 În cazul în care există susținătorui ai partidului care doresc să meargă la vot, apelul este să se voteze împotriva demiterii preşedintelui, informează Mediafax.

"PCM îndeamnă cetăţenii - şi nu numai pe cei de naţionalitate maghiară - să apere democraţia din România, indiferent dacă vor merge sau nu vor merge la vot. Luând în considerare că din punct de vedere economic suntem în continuă descreştere, imaginea noastră în străinătate este din ce în ce mai grea, îi rugăm şi pe domnii colonei din UDMR să se gândească bine dacă vor să facă parte în continuare din această lovitură de stat sau din această acţiune împreună cu USL şi să se gândească, în primul şi în primul rând, la cetăţenii acestei ţări", a afirmat Laszlo Gyorgy.

"Dacă rămâne după decizia CCR, e de ajuns să nu ne prezentăm la vot. În caz contrar, îndemnăm oamenii să voteze cu «Nu». E un apel la maghiari şi nu numai", a mai spus Laszlo Gyorgy

Liderul PCM consideră că rămânerea lui Traian Băsescu la Cotroceni reprezintă "răul cel mai mic".

Din atâtea rele, am ajuns să votăm, ca în 2004, când l-am votat pe Ion Iliescu numai să nu ajungă Vadim preşedinte, răul cel mai mic", a spus Laszlo Gyorgy.

Citeşte mai multe despre:   maghiari,   lovitura de stat
 
 
 
Loading...