Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Scandalul legii offshore EXPLODEAZĂ. Se cere EXPULZAREA ambasadorului Hans Klemm: 'Face direct lobby pentru companiile americane'!

Scandalul legii offshore EXPLODEAZĂ. Se cere EXPULZAREA ambasadorului Hans Klemm: 'Face direct lobby pentru companiile americane'!

Un articol de: B1.ro - 24 Iul 2018, 22:25
Scandalul legii offshore EXPLODEAZĂ. Se cere EXPULZAREA ambasadorului Hans Klemm: 'Face direct lobby pentru companiile americane'! Foto: Inquam Photos / George Calin Politică

Scandalul legat de adoptarea legii offshore pare să se extindă.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a criticat actul normativ adoptat de Parlament, dar reacţia lui a fost contestată public.

Miercuri, Partidul Ecologist Român (PER) a solicitat expulzarea ambasadorului, pe motiv că diplomatul face "direct lobby pentru companiile americane".

"Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm critică Parlamentul României pentru modul în care legiferează, făcând direct lobby pentru companiile americane, “afectate” de noile prevederi legislative ce se vor aplica deținătorilor de perimetre petroliere offshore, de la Marea Neagră. Nu trece o zi și Liviu Dragnea sare cu explicații publice menite să-l liniștească pe diplomatul american, promițând o nouă ordonanță de urgență pe această tema, nu înainte de a sublinia că actuala formă a legii “va ajută România să nu mai fie dependentă energetic de ruşi.” Ne-am fi așteptat ca Președintele Camerei Deputaților să explice atât rușilor cât și americanilor că România va aplică o cota de redevență mai mare, în interesul Statului român, similară cu cea din Danemarca sau Marea Britanie. Ne-am așteptat degeaba, căci pentru interesele românilor majoritatea parlamentară nu face lobby.

Cu toate acestea, este interesant modul în care ambasadorul SUA înțelege să țină partea multinaționalelor americane care-și desfășoară activitatea în România, dar nu înțelege să opineze (așa cum ne-a obișnuit) despre cazurile încadrate la trafic de influență din țară noastră. Hans Klemm și-a făcut un obicei prost să critice cu fiecare ocazie România și să laude fix acolo unde îl interesează. Astfel, dacă te uiți în gura ambasadorului, nu este țară mai rea ca a noastră, cu excepția domeniului de apărare. Zilele trecute, ambasadorul Klemm se poză cu Anca Jurma, Procurorul Șef interimar, la sediul DNA, unde “a inițiat-o” în ale Justiției, asigurând-o și pe ea de sprijinul acordat de către Ambasada SUA în lupta anti-corupție. Să fi discutat cu dânsa despre Legea Lobbyului existentă în SUA și despre cum la noi se fac dosare pe trafic de influență? Să fi dezbătut cu domnia sa cum multimaționalele ce desfășoară activități în România beneficiază de tratament fiscal preferențial, diferit față de firmele româneșți?

Ei bine, atât timp cât România este un stat independent și nu o colonie, ar trebui că ambasadorul Hans Klemm să își dea cu părerea la el acasă și să înțeleagă că resursele naturale ale României sunt ale românilor și indifent de cât de slabi și trădători sunt politicienii noștri, românii vor lupta pentru resursele lor. Având în vedere articolul 41, aliniatul 1 din Convenţia de la Viena încheiată în dată de 18 aprilie 1961, unde se scrie clar că “fãrã prejudiciul privilegiilor şi imunitãţilor lor, toate persoanele care beneficiazã de privilegii şi imunitãţi diplomatice au datoria de a respectă legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat”, solicit Ministrului de Externe al României să intervină și să ceară expulzarea ambasadorului SUA la București", se arată într-o postare pe Facebook a preşedintelui PER, Dănuţ Pop.

Citeşte mai multe despre:   Hans Klemm,   PER,   Danut Pop,   Legea offshore