Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cristian Diaconescu, propus premier de PMP. Eugen Tomac: Am cerut președintelui să susțină proiectele privind alegerea primarilor în două tururi și reducerea numărului de parlamentari la 300 (VIDEO)

Cristian Diaconescu, propus premier de PMP. Eugen Tomac: Am cerut președintelui să susțină proiectele privind alegerea primarilor în două tururi și reducerea numărului de parlamentari la 300 (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 26 Feb 2020, 18:15
Politică

PMP l-a propus pe Cristian Diaconescu pentru poziția de premier, în timpul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

„Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, România înregistrează un deficit de 4,6% în afara unui moment de criză. Au mai fost astfel de situații în 1998-2001 și 2008-2010, dar atunci era o criză internațională în desfășurare. Deci, și din considerente internaționale, și din argumente care țin de situația internă, suntem gata și dispuși să participăm la variante politice constructive, care depășesc nivelul conflictelor minore politice, în relația cu situația din România și mai ales perspectiva imediată a țării noastre”, a declarat Cristian Diaconescu.

Eugen Tomac, liderul PMP, a explicat că, în timpul discuției cu șeful statului, delegația condusă de el a făcut un apel la președinte ca o eventuală viitoare majoritate parlamentară să susțină legile privind alegerea primarilor în două tururi și reducerea numărului de parlamentari la 300. Ambele au trecut de Senat și mai au nevoie de validarea din Camera Deputaților.

„Președintele a luat notă de propunerea noastră. Am explicat motivele pentru care PMP vine cu această propunere. Suntem un partid parlamentar, nu reprezentăm o amenințare pentru niciun partid politic din Parlamentul României. Avem capacitatea de a ne așeza la masă și a negocia o formulă de guvern politic, care să asigure stabilitate țării în aceste luni pe care le mai avem până la alegeri. De asemenea, vreau să mai precizez că i-am cerut sprijin președintelui. Am făcut un apel pentru a susține un demers important legat de conturarea unei posibile viitoare majorități parlamentare care să susțină un cabinet, și anume de a da un vot pentru două inițiative legislative, care se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Ambele inițiative legislative sunt trecute de Senat, și aici mă refer la legea privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi și la legea cu privirea la reducerea numărului de parlamentari la 300”, a afirmat și Eugen Tomac.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   PMP,   Cristian Diaconescu