Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PNL cere demisia ministrului Educației, Remus Pricopie, pentru că elevii de clasa I nu au nici acum Abecedare

PNL cere demisia ministrului Educației, Remus Pricopie, pentru că elevii de clasa I nu au nici acum Abecedare

Un articol de: - 19 Noi 2014, 17:34
Politică

PNL cere demisia ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, pentru îngrădirea dreptului constituțional la învățătură și la educație gratuită, după ce noile Abecedare nu au ajuns nici până acum la elevii de clasa I.

„Dacă domnul Ponta nu vrea să-și respecte cuvântul și sa plece din fruntea Guvernului României, măcar să impună sceneta demisiei și ministrului Educației, Remus Pricopie. Nici până în ziua de azi noile Abecedare nu au ajuns pe băncile elevilor din clasa I. Și mai trist este că nu sunt șanse să le primească nici măcar de Moș Crăciun! Eu nu cunosc vreo altă țară din Europa în care să se mai întâmple asemenea lucruri, domnule Ponta!”, scrie deputatul Raluca Turcan, într-un comunicat postat pe site-ul său.

„Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a cerut ieri Ministerului Educaţiei reevaluarea tuturor ofertelor pe care editurile le-au depus pentru materia Comunicare în limba română - clasa I. Este a nu-știu-câta probă că Ministerul Educației, dirijat de Pricopie, și-a bătut joc sistematic de toată procedura de licitație și evaluare, din aprilie 2014 încoace. Faptul că CNSC a admis contestaţia depusă de un participant la licitaţie subliniază un lucru clar: licitaţia a fost cu nereguli, cu dedicaţie”, mai arată deputatul.

În numele Partidului Național Liberal, Raluca Turca cere demisia ministrului Educației, Remus Pricopie.

„Dacă Meleșcanu a plecat pentru că a nesocotit dreptul constituțional la vot, Pricopie trebuie de asemenea să plece pentru că ignoră dreptul constituțional la învățătură și la educație gratuită!”, susține deputatul PNL.

Citeşte mai multe despre:   Remus Pricopie,   Ministerul Educatiei,   demisie
 
 
 
Loading...