Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PNL dă o mână de ajutor taberei Dragnea din PSD. Săftoiu: Vom asigura cvorumul la moțiunea de cenzură

PNL dă o mână de ajutor taberei Dragnea din PSD. Săftoiu: Vom asigura cvorumul la moțiunea de cenzură

Un articol de: - 20 Iun 2017, 16:40
PNL dă o mână de ajutor taberei Dragnea din PSD. Săftoiu: Vom asigura cvorumul la moțiunea de cenzură Foto: BZI.ro Politică

Decizie controversată a PNL legată de moțiunea de cenzură. Deputatul Adriana Săftoiu a anunțat că parlamentarii liberali vor fi prezenți miercuri în sala de plen, dar nu vor vota în niciun fel moțiunea. Practic, asta înseamnă că liberalii vor face un serviciu taberei Dragnea din PSD, asigurând cvorumul necesar pentru ca moțiunea de cenzură să fie votată.

“După ziua de ieri şi după atitudinea pe care a avut-o ieri PSD-ul, încercând, se pare, să negocieze cu UDMR-ul votarea moţiunii, înseamnă că PSD-ul are ceva emoţii şi că nu se bazează în totalitate pe un vot în bloc al parlamentarilor PSD, pentru că altfel nu se explică ziua de ieri din Parlament.

Vom fi prezenţi, vom asigura cvorumul, dar cred că e bine să-i lăsăm pe cei de la PSD să-şi dea acest test de fidelitate şi solidaritate”, a declarat deputatul liberal Adriana Săftoiu, citată de RFI.

Anterior, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Sorin Grindeanu ar trebui să-și dea o demisie de conștiință. Prin această afirmație, liderul liberalilor practic s-a plasat în tabăra Dragnea ce susține căderea Guvernului Grindeanu. Asta deși liberalii declaraseră anterior că acesta este un conflict intern al PSD și că ei nu vor să se plaseze de partea niciuneia dintre tabere.

Citeşte mai multe despre:   Adriana Saftoiu,   PNL,   PSD,   motiune de cenzura,   cvorum