Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PNL, divizat de cele sfinte: Se fac presiuni pentru trecerea doctrinară la extremism religios

PNL, divizat de cele sfinte: Se fac presiuni pentru trecerea doctrinară la extremism religios

Un articol de: - 15 Noi 2016, 11:57
PNL, divizat de cele sfinte: Se fac presiuni pentru trecerea doctrinară la extremism religios Politică

PNL a acceptat cererea Coaliţiei pentru Familie pentru organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei astfel încât familia să fie definită drept uniunea dintre bărbat şi femeie.

Anunțul a fost făcut de șeful de campanie al liberalilor, Gheorghe Falcă, membru de vază al Cultului Baptist.

În același discurs, Falcă a spus că liberalii susțin totuși și reglementarea parteneriatului civil şi protecţie pentru minorităţi.

A avut însă grijă să o spună cu jumătate de gură, scrâşnit: „Asta nu înseamnă că noi, ca Partid Național Liberal, nu apărăm tot ce înseamnă individualitatea celorlalți cetățeni”, a adăugat el, scrie bn24.

Aceeași sursă scrie că la vârful PNL sunt mulți neoprotestanți, care fac presiuni pentru abandonarea de către PNL a temelor lumeşti precum economia şi trecerea la slujirea celor sfinte.

“PDL-iştii au avut în Transilvania cea mai bine dezvoltată reţea de susţinere din partea evangheliştilor, neoprotestanţilor şi cultelor mici, pe care, în schimbul voturilor, le-au sprijinit financiar şi logistic. Aşa au ajuns să fie reprezentate în Parlament de deputaţi şi senatori, dar să aibă şi cei mai puternici primari, de la Gheorghe Falcă, la actualul secretar general al PNL, Ilie Bolojan, dar lista este mai lungă, după cum o arată pomelnicul celor care au participat la Congresul Baptiştilor din 2015, notat de Revista Creştinul Azi”, mai scrie bn24.

Citeşte mai multe despre:   familie