Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PNL îl susține pe Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului! Mandatul lui Victor Ciorbea a expirat pe 6 mai

PNL îl susține pe Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului! Mandatul lui Victor Ciorbea a expirat pe 6 mai

Un articol de: Redacția B1.ro - 03 Iun 2019, 12:59
Politică

PNL îl va susține pe Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului, după ce liderii liberalilor, care s-au reunit luni în ședința Biroului Executiv, au acordat un vot în acest sens, potrivit surselor g4media.ro.

Astfel, PNL se alătură UDMR, care și-a anunțat joia trecută susținerea pentru Eckstein Kovacs

„Dan Barna mi-a zis acest lucru la telefon, când am discutat cu el şi mi-a zis că aceasta este propunerea lor şi ce cred eu despre această propunere. Am spus că o vom susţine. Asta este poziţia noastră. Eckstein a fost un ministru bun, a fost un candidat la primărie (n. red. – Cluj-Napoca) extraordinar, a fost un consilier bun pentru Băsescu, va fi şi un Ombudsman bun, va avea voturile noastre. Restul nu contează, criticile. Îl vom susţine, bineînţeles”, a afirmat Kelemen Hunor, președintele UDMR, la acea vreme.

Eckstein Kovacs a fost senator și membru fondator al UDMR, dar a părăsit formațiunea în 2018, atunci când parlamentarii maghiari s-au raliat modificărilor aduse de PSD și ALDE în Justiție.

USR a lansat această propunere pentru funcția de Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul lui Victor Ciorbea a expirat pe 6 mai. O nouă numire se va face în ședința comună de către Senat și Camera Deputaților în urma propunerilor partidelor parlamentare.

Citeşte mai multe despre:   Eckstein Kovacs,   Avocatul Poporului