Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Liberalii stabilesc, joi, LISTA FINALĂ a miniștrilor din cabinetul Orban: Componența echipei și programul de guvernare, depuse la Parlament 

Liberalii stabilesc, joi, LISTA FINALĂ a miniștrilor din cabinetul Orban: Componența echipei și programul de guvernare, depuse la Parlament 

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Oct 2019, 08:55
Politică

Liberalii se reunesc joi, la ora 13.00, în ședința Biroului Polițic Național (BPN), pentru a stabili lista finală a miniștrilor din guvernul Orban.

Ulterior, lista membrilor cabinetului și programul de guvernare vor fi depuse la Parlamentm nu înainte ca echipa guvernamentală să fie prezentată și președintelui Klaus Iohannis

Discuţiile se vor concentra pe lista cu posibilii înalţi oficiali guvernamentai, în condiţiile în care de prezenţă sau de absenţa unor nume ar putea depinde voturile partidelor din Opoziţie.

"PNL este în parteneriat cu preşedintele României şi ne consultăm în privinţa celor mai importante discuţii. Preşedintele va cunoaşte lista ministrilor", a anunţat, miercuri, premierul desemnat, Ludovic Orban.

Abia după întâlnirea cu şeful statului, premierul desemnat va depune documentele la Parlament, undeva în jurul orei 16,00.

Ludovic Orban a încheiat, miercuri, a doua rundă de negocieri cu partidele politice parlamentare care au susţinut moţiunea de cenzură.

Calendarul Partidului Naţional Liberal prevede convocarea şedinţei de Birouri Permanente Reunite cât mai rapid, până lunea viitoare, sedinţă în care se vor stabili audierile miniştrilor în comisii, dar şi ziua pentru votul pe cabinetul Orban.
 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   PNL,   Klaus Iohannis
 
Loading...