Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta, dezlănțuit, chiar de față cu Olguța Vasilescu: Ăsta e un Guvern groaznic, de incompetenți și de trompete!

Victor Ponta, dezlănțuit, chiar de față cu Olguța Vasilescu: Ăsta e un Guvern groaznic, de incompetenți și de trompete!

Un articol de: B1.ro - 17 Mai 2018, 23:28
Foto: politico.eu Politică

Fostul premier Victor Ponta a dat de pământ cu Guvernul Dăncilă, într-o emisiune televizată, chiar de față cu Lia Olguța Vasilescu, unul dintre cei mai vocali membri ai acestui Executiv. 

”E un Guvern groaznic, de incompetenți și de trompete!”, a tunat Ponta, fără ca Ministrul Muncii să spună ceva. 

Declarația a fost făcută în contextul în care Ludovic Orban a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a liderul PSD Liviu Dragnea. Plângerea, însă, a ajuns la DIICOT.

În plângerea se aduc acuzaţii de înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului pe numele Viorica Dăncilă. În ceea ce-l privește pe liderul PSD, plângerea vizează doar infracțiunea de divulgare de informații secrete. 

”E o mare prostie ce a făcut Orban. Va dăuna PNL-ului! Guvernul se dă jos prin moțiune de cenzură. Nu trebuie să plece prin plângeri penale, ci prin moțiune de cenzură sau alegeri. Eu am plecat din funcția de premier pentru că Dragnea a negociat cu Iohannis retragerea sprijinului politic pentru mine. Ăsta e un Guvern groaznic, de incompetenți și de trompete”, a explicat Ponta, la RTV, potrivit stiripesurse.ro.

Olguța Vasilescu a vorbit abia după ce Victor Ponta și-a încheiat intervenția telefonică: ”Viorica Dăncilă e mai bărbat decât Victor Ponta, care și-a dat demisia pe Facebook. Și, nu e incompetentă, pentru că față de Ponta creștere economică e de 7%”.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Lia Olguta Vasilescu,   Viorica Dancila
 
Loading...