Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PREMIERĂ: Diferență semnificativă între prezența la vot din mediul urban și rural. Avans de peste 900.000 de voturi în favoarea orașelor 

PREMIERĂ: Diferență semnificativă între prezența la vot din mediul urban și rural. Avans de peste 900.000 de voturi în favoarea orașelor 

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Noi 2019, 14:40
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Diferență semnificativă între prezența la vot din orașe și cea din mediul rural, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Până la ora 14.30, în mediul urban își exprimaseră opțiunea electorală peste 2,8 milioane de alegători, în timp ce în mediul rural ieșiseră la vot aproape 2 milioane de cetățeni, potrivit datelor Biroului Electorale Central. 

Este vorba despre cea mai mare diferență între numărul voturilor din cele două medii întregistrată vreodată, la orele prânzului, la un scrutin din România. 

Diferența dintre voturile din orașe și cele de la sate este de peste 850.000 în favoarea mediului urban.

Spre comparație, la alegerile europarlamentare, diferența urban – rural fusese de 824.093 de voturi.

 
Loading...