Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Premierul Ludovic Orban, mesaj de 1 Decembrie: "Ziua Naţională, chiar dacă o sărbătorim atipic din cauza restricţiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi"

Premierul Ludovic Orban, mesaj de 1 Decembrie: "Ziua Naţională, chiar dacă o sărbătorim atipic din cauza restricţiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi"

Un articol de: George Lupu - 01 Dec 2020, 10:47
Premierul Ludovic Orban, mesaj de 1 Decembrie: "Ziua Naţională, chiar dacă o sărbătorim atipic din cauza restricţiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi" Foto: Inquam Photos / George Călin Politică

Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj românilor cu ocazia Zilei Naționale în care precizează că, în acest an, data de 1 decembrie este un bun prilej “să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuţi, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră”.

Acesta a subliniat că Ziua Naţională a României rămâne la fel de importantă pentru români, chiar dacă este serbată în pandemie:

 “Ziua Naţională a României, chiar dacă o sărbătorim atipic anul acesta din cauza restricţiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârşirea statului naţional. Au trecut 102 ani de atunci, timp în care au fost şi perioade de grea încercare, pe care românii le-au depăşit uniţi în atingerea unor idealuri sau depăşirea unor situaţii de criză.

Astăzi, când ne vedem nevoiţi, din cauza pandemiei, să marcăm Ziua Naţională fără parade, defilări şi alte evenimente intrate în tradiţie, este un bun prilej să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuţi, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră”, a precizat premierul în mesajul său.

Acesta a mai spus că situația critică din prezent cauzată de pandemia de COVID-19 poate fi depăşită cu bine dând dovadă de coeziune şi maturitate socială:

“Ne emoţionează semnificaţia acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea naţională şi stăruinţa unui popor de a deveni o naţiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile româneşti în interiorul aceloraşi graniţe.

Să privim, însă, acest context ca pe un nou moment crucial al destinului nostru, pe care îl putem depăşi cu bine dând dovadă de coeziune şi maturitate socială. Doar prin eforturile noastre unite putem salva vieţi şi învinge virusul, doar prin convergenţa tuturor energiilor din societate putem reveni cât mai curând la normalitate, pentru ca apoi să deschidem o nouă cale către modernizarea României.                                          

La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români, iar următoarea Zi Naţională a României să ne găsească pe toţi cu bine şi să o sărbătorim din nou aşa cum se cuvine!”, a precizat Ludovic Orban.

Mare atenție! Dacă vezi acest obiect în cabina de probă sau în toaleta publică pleacă urgent de acolo. Ce este, de fapt

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban