Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Premierul Orban: România va rămâne, după alegerile prezidențiale, o parte foarte puternică din familia europeană

Premierul Orban: România va rămâne, după alegerile prezidențiale, o parte foarte puternică din familia europeană

Un articol de: Redacția B1.ro - 21 Noi 2019, 16:16
Foto: facebook.com/pnl.ro Politică

România va rămâne, după alegerile prezidențiale, „o parte foarte puternică din familia europeană”, iar țara noastră a contribuit la formarea unei Comisii Europene „foarte bune”, în care PPE are majoritatea, a declarat, joi, premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

„Cetăţenii europeni au votat pentru PPE şi au oferit o victorie pentru PPE la nivel european. Am obţinut majoritatea în Parlamentul European, chiar dacă socialiştii au visat timp de o săptămână că l-ar putea pune pe preşedintele Comisiei, chiar dacă nu au câştigat alegerile. În final, PPE a reuşit să impună, cum era normal, preşedintele Comisiei , dar, când i-am numărat pe comisari, am descoperit o situaţie de nedreptate. 

PPE nu avea majoritate în Comisia Europeană, socialiştii aveau 10 comisari şi PPE 9 comisari, iar noi am decis în România să nu acceptăm aceasta situaţie de nedreptate, pentru că cetăţenii doreau să ofere majoritate pentru PPE. Noi am vrut să oferim majoritate PPE, de asemenea, în comisie , aşa că am schimbat guvernarea socialistă cu un guvern PPE, pentru a putea oferi un comisar PPE din România în persoana Adinei Vălean. Aceasta este contribuţia noastră modestă pentru o Comisie foarte bună, o Comisie care ar trebui să reprezinte disponibilitatea majorităţii cetăţenilor europeni, care a votat cu PPE.

Fiţi siguri că, după alegerile prezidenţiale, România rămâne o parte foarte puternică din familia europeană, cu preşedintele Iohannis, cu coaliţia guvernamentală care este compusă nu numai de Partidul Naţional Liberal, ci şi de celelalte partide PPE din România, partidul minorităţii ungare şi, de asemenea, partidul pentru mişcarea populară, care a susţinut guvernarea noastră. Puteţi conta pe noi, puteţi conta la participarea noastră la un proiect european foarte reuşit", a declarat Orban, la Congresul PPE.
 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban
 
Loading...