Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Președintele Iohannis, ședință CSAT în 27 mai. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Președintele Iohannis, ședință CSAT în 27 mai. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Un articol de: Vladimir Ionescu - 22 Mai 2020, 16:11
Președintele Iohannis, ședință CSAT în 27 mai. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi foto: Facebook Politică

Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în sistem de videoconferință, miercuri, 27 mai, începând cu ora 12, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă transmis vineri.

La ce se referă o parte din subiectele ședinței CSAT din 27 mai

  • Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024;

  • Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021;

  • Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă.

Administrația Prezidențială a mai precizat că, în cadrul ședinței CSAT, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
 

Ce au discutat președintele Iohannis și premierul Orban în cea mai recentă ședință CSAT de până acum

 

Ultima ședință CSAT a avut loc în 26 februarie, când președintele Klaus Iohannis a convocat o discuție despre lupta României cu criza COVID-19. De altfel, chiar în acea zi, dar la câteva ore distanță, avea să fie confirmat și primul caz de infecție cu coronavirus din țara noastră, în persoana unui tânăr din Gorj.

„Sunt necesare eforturi concentrate, în continuare, pentru asigurarea măsurilor preventive, dar și a celor care se impun pentru gestionarea eventualelor cazuri de infecție pe teritoriul României, atât din partea autorităților centrale, cât și din partea instituțiilor de specialitate de la nivel județean și local. În ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării am subliniat nevoia de comunicare eficientă între toate structurile implicate în combaterea infectării cu coronavirus, atât la nivel central, cât și la nivel local, informarea permanentă a Direcțiilor de Sănătate Publică, a medicilor de familie și a managerilor de spitale publice și private. Este nevoie de un efort comun și unitar și de aplicarea riguroasă și fără abateri – repet, aplicare riguroasă și fără abateri – a măsurilor de prevenție, pentru a asigura cea mai bună protecție a cetățenilor”, afirma președintele Klaus Iohannis, după ședință.

Premierul Ludovic Orban susținea și el o declarație de presă la finalul evenimentului din 26 februarie. Prim-ministrul confirma că subiectul central de pe ordinea de zi a fost planul de prevenire și combatere a coronavirusului.

„În reuniunea CSAT am abordat ca subiect extrem de important pe ordinea de zi planul de prevenire și combatere a coronavirusului. Am făcut o analiză extrem de serioasă a situației, măsurile care au fost luate, toate măsurile pe care urmează să le luăm, să realizăm toți pașii necesare pentru a avea cea mai potrivită reacție în orice situație poate apărea”, a declarat Ludovic Orban.

Întrebat cine a participat la ședința CSAT, Ludovic Orban a răspuns: „Acele persoane care, în conformitate cu legea, dețin funcțiile care le permit constituțional și legal să participe la reuniunea CSAT”.

știre în curs de actualizare

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   CSAT