Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Președintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European: Ce vor discuta liderii europeni, în videoconferințele de joi și vineri

Președintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European: Ce vor discuta liderii europeni, în videoconferințele de joi și vineri

Un articol de: Vladimir Ionescu - 25 Feb 2021, 09:13
Președintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European: Ce vor discuta liderii europeni, în videoconferințele de joi și vineri foto: Facebook @ Klaus Iohannis Politică

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi și vineri la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format de videoconferință, a precizat Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Ce vizează agenda discuțiilor purtate de liderii europeni în format de videoconferință

 

Conform Administrației Prezidențiale, „agenda discuțiilor va viza aspecte privind coordonarea Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19 și acțiunea în domeniul sănătății, cu accent pe lecțiile învățate din criza curentă, consolidarea rezilienței UE în domeniul sănătății și al managementului crizelor, în perspectiva creării unei Uniuni a Sănătății, precum și aspecte privind cooperarea internațională în domeniu”.

„De asemenea, în cadrul discuțiilor vor fi abordate securitatea și apărarea, îndeosebi cooperarea la nivel UE și complementaritatea UE-NATO, și aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene - o dezbatere strategică în baza Comunicării comune a Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate privind un Parteneriat reînnoit cu Vecinătatea Sudică”, se mai arată în comunicatul Cotroceniului.

Agenda Președintelui arată că șeful statului va participa joi, 25 februarie, la summitul Partidului Popular European. Ulterior, de la 16, este programată să înceapă reuniunea extraordinară a Consiliului European, reuniune ce va continua vineri, începând cu ora 10. Toate evenimentele se vor desfășura în format de videoconferință.

În pregătirea reuniunii de joi și vineri, șeful statului român a discutat marți cu Charles Michel, președintele Consiliului European, și cu alți lideri europeni.

Precizările Consiliului European despre reuniunea extraordinară de joi și vineri

 

Potrivit Consiliului European, în 25 și 26 februarie, membrii „se vor reuni prin videoconferință pentru a discuta despre situația actuală a pandemiei de COVID-19, pregătirea pentru amenințările la adresa sănătății, securitate și apărare, precum și despre relațiile cu vecinătatea sudică”.

Printre altele, oficialii „vor desfășura un prim schimb de opinii cu privire la lecțiile învățate până în prezent pe parcursul pandemiei, în vederea consolidării rezilienței UE la amenințările la adresa sănătății”. Totodată, „vor discuta, de asemenea, despre modalitățile de consolidare a solidarității internaționale și a viitoarei cooperări internaționale în domeniul sănătății”.

Totodată, liderii UE vor pune în scenă o dezbatere strategică despre politica europeană de securitate și apărare. Conform Consiliului European, discuția se va axa pe:

  • consolidarea politicii de securitate și apărare a UE;
     
  • creșterea capacității UE de a acționa în mod autonom și de a-și promova valorile și interesele strategice pe scena mondială;
     
  • dezvoltarea parteneriatelor UE în materie de securitate și apărare, în special cu NATO
Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare? Vestea pe care o aștepta fostul șef al PSD

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Consiliul European