Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Pompierilor: „Aţi dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj”

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Pompierilor: „Aţi dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj”

Un articol de: Maria Zărnescu - 13 Sep 2020, 11:32
Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Pompierilor: „Aţi dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj” Foto: presidency.ro Politică

Cu ocazia Zilei Pompierilor, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, în cursul zilei de duminică. Acesta a reamintit că pompierii au dat dovadă de curaj și devotament, în contextul pandemie de COVID-19, scrie Agerpres.

Sărbătorim astăzi 'Ziua Pompierilor din România', prilej de a ne arăta recunoştinţa şi preţuirea faţă de pompierii militari şi de a cinsti şi onora lupta eroică a acestora din Dealul Spirii, în timpul Revoluţiei de la 1848. De-a lungul istoriei noastre, pompierii militari şi-au îndeplinit misiunea cu dăruire, patriotism şi abnegaţie, puse permanent în slujba cetăţenilor şi a ţării. În aceste momente în care întreaga lume este greu încercată de pandemia de COVID-19, aţi dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj, de implicare şi spirit de sacrificiu, pentru a contribui, alături de celelalte instituţii ale statului, la menţinerea sănătăţii şi a siguranţei cetăţenilor României”, se arată în mesajul transmis de șeful statului.

Totodată, el a remarcat modul în care pompierii au continuat să-și îndeplinească sarcinile de serviciu în lupta împotriva calamităților și dezastrelor din țară.

„Am remarcat, de asemenea, modul responsabil în care aţi continuat să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu în lupta împotriva calamităţilor şi dezastrelor naturale, în toată această perioadă. Aţi fost şi veţi rămâne o instituţie de suport fundamentală, garantul stării de normalitate în cadrul comunităţilor, precum şi al drepturilor la viaţă, la proprietate privată şi la sănătate. Vă doresc multă sănătate, succes în activitate şi vă asigur de întreaga mea apreciere! La mulţi ani!'”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis