Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Un articol de: Sebastian Pricop - 31 Mai 2019, 19:23
Foto: pixabay.com Politică

Judecătoria Caracal l-a condamnat pe Pantelie Rotaru, primarul PSD din Drăgăneşti-Olt, la o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de trei ani, în dosarul în care este acuzat că a reparat maşina personală cu fonduri de la bugetul local, informează Agerpres. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la tribunal.

Acesta era trimis în judecată pentru abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. 

Alţi doi inculpaţi din acelaşi dosar, Cristian Motroc şi Dumitru Jianu Ştefănescu, au primit tot pedepse cu suspendare. 

În noiembrie 2016 primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, Pantelie Rotaru, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie după ce ar fi plătit cu fonduri de la bugetul local reparaţiile maşinii personale 

Pantelie Rotaru a fost acuzat de abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals iar procurorii au stabilit că prejudiciul cauzat bugetului local a fost de 12.590 lei. 

Rotaru ar fi folosit fondurile publice (de la bugetul local al oraşului Drăgăneşti-Olt) pentru plata facturii emisă de o firmă pentru reparaţii la un automobil aparţinând firmei al cărei acţionar este soţia primarului din Drăgăneşti-Olt. În factura plătită din fonduri publice s-a menţionat că reparaţiile ar fi fost făcute unui autoturism aparţinând Primăriei Drăgăneşti-Olt, conform unui comunicat din 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. 

"În fapt, s-a reţinut că la data de 24.07.2015, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a îndeplinit în mod defectuos un act prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează aprobarea şi utilizarea fondurilor publice locale de către ordonatorii principali de credite (primarii). În acest sens, a aplicat pe o factură fiscală emisă la 22.07.2015 de către o societate comercială, ştampila având inscripţia 'bun de plată', pe care ulterior a semnat-o, consecinţa fiind efectuarea plăţii sumei de 12.590,51 lei, din bugetul local al oraşului şi reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii aduse unui autoturism folosit de către inculpat şi care aparţinea societăţii comerciale la care acţionar este soţia acestuia. De notat este faptul că în cuprinsul respectivei facturi s-a inserat că reparaţiile au fost aduse unui alt autoturism, care aparţine Primăriei Oraşului Drăgăneşti Olt. Prin această activitate infracţională, s-a produs o pagubă în patrimoniul Primăriei oraşului Drăgăneşti Olt în cuantum de 12.590,51 lei, precum şi un folos necuvenit primarului R.P.", au explicat procurorii.

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Stiri Drăgănești-Olt