Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Primar PSD, atac la Dragnea: La alegeri, niciun candidat social-democrat nu a avut în agenda personală susţinerea unui condamnat penal

Primar PSD, atac la Dragnea: La alegeri, niciun candidat social-democrat nu a avut în agenda personală susţinerea unui condamnat penal

Un articol de: B1.ro - 26 Iun 2018, 17:18
Primar PSD, atac la Dragnea: La alegeri, niciun candidat social-democrat nu a avut în agenda personală susţinerea unui condamnat penal Foto: ZiarMM Politică

Primarul PSD al localităţii Cavnic, Vladimir Petruţ, le-a cerut din nou, public, social-democraților să se delimiteze de colegii care îl susţin pe ”condamnatul penal Liviu Dragnea”.  El a mai punctat că, la alegerile locale şi parlamentare, niciun candidat PSD nu a avut în agenda personală susţinerea unui condamnat penal.

”Fac un apel public adresat în special aleşilor locali ai Partidului Social Democrat din ţară, dar şi membrilor de partid, să înţeleagă situaţia existentă în acest moment şi să se delimiteze public de colegii care îl susţin pe condamnatul penal Liviu Dragnea. Tensiunea existentă în acest moment în ţară poate duce la conflicte de stradă, de unde vom avea de suportat în viitor consecinţe negative, atât membrii şi simpatizanţii cât şi aleşii locali ai Partidului Social Democrat.  La alegerile locale şi parlamentare niciun candidat al PSD-ului nu a avut în agenda personală susţinerea unui condamnat penal”, a scris Vladimir Petruţ, pe Facebook. 

Anterior, Petruţ i-a cerut lui Liviu Dragnea să-şi dea demisia de onoare din toate funcţiile pe care le deţine în partid.

El a criticat în termeni duri și mitingul organizat de PSD în Piața Victoriei: ”De exemplu, și acum prostia asta de miting... Domnule, cum să faci tu miting în Capitala țării, când tu conduci țara, tu ai prefecții, tu ai primarii, tu ai președinții de consilii județene, tu ai premierul, tu ai Guvernul României, tu ai Camera Deputaților, tu ai Senatul, poți legifera, poți să faci dezbateri publice... sau vor cumva să-l apere pe penalul Dragnea? Domnul Dragnea e condamnat penal!  Nu poți să mergi să fii alături de un condamnat penal! Părerea mea personală este că acest miting e pentru iubitorul poporului, condamnatul penal Liviu Dragnea. Deci pleacă autocarul din Maramureș, trebuie să facă minim 8 -10 ore. Ajung la 6-7 seara, pun oamenii în stradă 4 -5 ore, apoi îi pun în autocar și-l aduc înapoi. Deci oamenii în 24 de ore nu fac o baie, nu folosesc un WC, nu nimic. Cum să folosești oamenii ca pe niște animale? Chiar nu se gândesc oamenii ăștia?”.
 

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Vladimir Petrut,   Stiri Cavnic,   Liviu Dragnea