Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Oficial! Nu va mai vizita România?! Ce se va schimba când prințul Charles va deveni rege

Oficial! Nu va mai vizita România?! Ce se va schimba când prințul Charles va deveni rege

Un articol de: -
Politică

Prinţul Charles , care împlinește curând 70 de ani, a anunțat că atunci când va ajunge rege va trebui să schimbe multe în viaţa sa. 

Astfel, Charles susține că nu va mai avea timp să se implice în campanii precum cea de promovare a istoriei Transilvaniei, ca acum, potrivit digi24.ro.

Însă, prințul a dat asigurări că nu va încheia de tot legăturile cu România, mai ales că speră ca fiii şi nepoţii săi să se poată bucura cândva de acest mic colţ de rai îmbrăţişat de culmile Carpaţilor, ca Viscri şi Valea Zălanului.

„Ei sunt motivul pentru care fac tot ceea ce fac aici, mă gândesc la viitorul lor. Dar mă gândesc şi la viitorul copiilor dumneavoastră şi ai multor altor oameni.    Ideea că într-un fel sau altul voi continua exact ca acum, dacă îi voi succede mamei mele, este un nonsens complet. Cu siguranţă nu voi mai putea aceleaşi lucruri ca în calitate de prinţ moştenitor”, a explicat prințul Charles

Citeşte mai multe despre:   Printul Charles
 
 
 
Loading...