Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Pro România și ALDE fuzionează. Victor Ponta: Guvernul PNL nu a oprit criza medicală și economică, ci doar a accentuat-o. Trebuie să ne unim forțele, pentru a construi o alternativă (VIDEO)

Pro România și ALDE fuzionează. Victor Ponta: Guvernul PNL nu a oprit criza medicală și economică, ci doar a accentuat-o. Trebuie să ne unim forțele, pentru a construi o alternativă (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 08 Oct 2020, 17:06
Pro România și ALDE fuzionează. Victor Ponta: Guvernul PNL nu a oprit criza medicală și economică, ci doar a accentuat-o. Trebuie să ne unim forțele, pentru a construi o alternativă (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Victor Ponta, președintele Pro România, și Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, au anunțat joi, în cadrul unei conferințe, fuziunea celor două partide. 

Într-o postare pe Facebook, Ponta explicase că e nevoie de acțiune deoarece România se confruntă cu crize pe mai multe paliere - în sănătate, economie, educație - iar situația nu mai poate continua așa: „Azi PRO Romania anunta principalele directii de lupta impotriva Guvernului PNL - USR - PMP - UDMR! Si suntem bucurosi daca Presedintele Calin Popescu Tariceanu si toata Echipa ALDE vin alaturi de noi in acesta batalie pentru Romania!”.

Potrivit informațiilor G4Media, timpul e prea scurt pentru ca fuziunea să se producă până la 6 decembrie, data cea mai probabilă pentru desfășurarea alegerilor parlamentare. Prin urmare, candidații ALDE vor participa la acest scrutin pe listele Pro România.

Declarațiile liderului Pro România, Victor Ponta:

Victor Ponta: Guvernul PNL nu a oprit criza medicală și economică, ci doar a accentuat-o. Trebuie să ne unim forțele, pentru a construi o alternativă

  • Azi e o zi foarte importantă. Știrea a fost că sunt peste 3.000 de cazuri de COVD. O știre extrem de rea, dar vor veni și altele. Tot azi, dincolo de știrile medicale, e și o criză economică, e și anunțul Băncii Mondiale care spune că suntem într-o criză economică mai mare decât cea din 2008.
  • Ne îndeptăm cu o viteză amețitoare spre prăpastie. Tot ce a făcut Guvernul PNL nu a oprit criza medicală și economică, ci doar a accentuat-o. Trebuie să facem ceva să-i oprim. Trebuie să lăsăm deoparte ezitările și proiectele personale și să luăm decizii și să ne unim forțele pentru a opri actuala guvernare și pentru a construi o alternativă.
  • Ce se întâmplă seamănă prea mult cu anii 2009-2010, o perioadă dezastruoasă pentru România, creșteri de taxe, tăieri de venituri, distrugerea firmelor românești. Orban și cei de la USR nu vorbesc de 7 decembrie. Pentru ei e un moment pe care încearcă să-l ascundă din mintea oamenilor. Dar noi le vom arăta românilor că există o alternativă.
  • Dacă unii nu au curajul sau dorința de a opri acest drum spre prăpastie, trebuie să-l facem noi.
  • Vreau și cred că putem să construim în jurul aceste echipe, Pro România cu sprijinul tuturor celor de la ALDE, o alternativă capabilă să lupte și să se opună măsurilor greșite luate de Guvernul PNL. Salut faptul că toată conducerea ALDE a fost de acord să unim forțele pe care le avem. Nu sunt unele uriașe, dar experiența de luptă comună, viziunea comună, ne permit să vorbim să venim cu soluții și cu oameni.
  • Din păcate, PSD nu vrea să fie un partener în opoziție față de președintele Iohannis și de Guvernul PNL. Merg în continuare pe ideea unui blat politic, a unei înțelegeri, acceptă să fie doar un sac de box pe care-l lovesc fie Iohannis, fie PNL-iștii pe rând. Confirm din nou că eu, Tăriceanu, ALDE și Pro România ne-am dorit și la locale, și la parlamentare să facem o alianță prin care să dăm jos Guvernul Orban și să-i învingem în alegeri. Mereu de la unii lideri PSD au venit scuze, motivații, pretexte care ne-au convins că nu vor să lupte, nu vor să câștige, ci să piardă, cum au făcut la București, să facă non-combat și să nu deranjeze. Noi nu vrem acest lucru, noi ne vom lupta cu Iohannis, cu PNL și USR, cei care acum duc România în prăpastie.
  • Vom avea o abordare, un discurs și soluții radicale, fără compromisuri și fără blaturile pe care le fac liderii PSD.
  • Am decis să avem candidați comuni la parlamentare și cei mai buni oameni care îndeplinesc toate criteriile profesionale, de integritate. Vor fi candidații noștri, candidați comuni. Sunt convins că toți candidații partidului Pro România Social-Liberal pot bloca ceea ce pare a fi acum un drum drept spre prăpastie. Am arătat cu toții de aici că putem lupta. Ne vom uni și pe plan local.
  • Sunt convins că bătălia pe care o ducem până pe 6 decembrie... Înseamnă că după 6 decembrie putem să le stricăm planurile și să salăm România de o criză precum cea din 2010.
  • Acum e, cred, un moment mai greu ca niciodată, în care cei care se unesc câștigă, iar cei care se diviziează sau divizează forțele bune ale țării vor pierde.
Citeşte mai multe despre:   fuziune de partide,   Pro Romania,   Victor Ponta,   ALDE,   Calin Popescu Tariceanu