Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Proiectul de lege privind începerea relaxărilor s-ar afla deja pe masa Guvernului. Românii ar putea renunța la mască în spații deschise chiar de la 1 iunie, potrivit unor surse (VIDEO)

Proiectul de lege privind începerea relaxărilor s-ar afla deja pe masa Guvernului. Românii ar putea renunța la mască în spații deschise chiar de la 1 iunie, potrivit unor surse (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 22 Apr 2021, 12:22
Proiectul de lege privind începerea relaxărilor s-ar afla deja pe masa Guvernului. Românii ar putea renunța la mască în spații deschise chiar de la 1 iunie, potrivit unor surse (VIDEO) foto: Pixabay Politică

Proiectul de lege privind relaxarea unor restricții de protecție sanitară s-ar afla deja pe masa Guvernului, potrivit unor surse invocate de B1 TV. Astfel, dacă măsura se materializează, românii ar putea renunța la purtarea măștii în spații deschise chiar de la 1 iunie, iar proprietarii de hoteluri au primit vestea cu mult optimism.

Proiectul de lege privind începerea relaxărilor s-ar afla deja pe masa Guvernului. Ar fi vorba despre renunțarea la purtarea măștii în spații deschise de la 1 iunie (surse)

 

„Este o veste mult așteptată, bine-venită. Ne așteptăm să existe un semnal dat de autorități în sensul revenirii la normalitate, în sensul în care sunt eliminate anumite restricții, evident treptat, în raport cu evoluția epidemiologică, dar să ajungem în cele din urmă acolo, să renunțăm la anumite restricții, la purtarea măștii și mai ales în contextul sezonului estival la purtarea măștii pe plajă”, a declarat Ionuț Nedea.

De altfel, chiar joi are loc reuniunea comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu data de 1 iunie, organism care se află sub coordonarea premierului și care are următoarele atribuții: „stabileşte domeniile de intervenţie şi coordonatorii acestora; stabileşte acţiunile prioritare şi măsurile specifice, la propunerea ministerelor de resort sau a instituţiilor publice competente; stabileşte calendarul de implementare; monitorizează şi evaluează îndeplinirea atribuţiilor”.

În componența comitetului intră mai multe instituții: Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Secretariatul General al Guvernului, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional pentru Sănătate Publică.

Cele trei elemente importante de care depinde relaxarea de restricții. Ce a spus Radu Țincu

 

Despre renunțarea gradulă la restricții și despre campania de vaccinare anti-COVID-19 a vorbit și Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Andreea Moraru. El a explicat că relaxarea progresivă depinde de campania de vaccinare, de incidența transmiterii în comunitate, respectiv de responsabilitatea individuală a fiecăruia dintre noi.

„Atunci când pandemia începe să fie controlabilă, cu siguranță, vom renunța la măsuri restrictive. Niciun guvern din lume nu își dorește să implementeze astfel de măsuri care să afecteze calitatea vieții oamenilor și să afecteze din punct de vedere economic. Însă va trebui să vedem, această relaxare va trebui să fie, evident, progresivă și depinde de trei elemente importante. Depinde de campania de vaccinare – până în luna iunie mai avem o lună și ceva de vaccinare și sperăm ca acest proces să se intensifice, astfel încât cât mai multe persoane să fie imunizate. Depinde foarte mult de incidența pe care transmiterea în comunitate o are în anumite zone. Depinde în continuare și de responsabilitatea noastră. Chiar dacă unele măsuri vor fi relaxate, sunt absolut convins că fiecare dintre noi, în funcție de vulnerabilitățile individuale, dacă am fost sau nu vaccinați, în funcție de cum există contextul în localitatea noastră, în comunitatea noastră, vom respecta în mod voluntar, responsabil anumite măsuri pentru protecția propriei sănătăți. Cred cu siguranță că acest an va fi un an în care vor fi implementate măsuri de relaxare”, spune meicu.