Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale, RESPINS de Senat. PSD și ALDE i-au sfidat pe români și au votat împotrivă

Proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale, RESPINS de Senat. PSD și ALDE i-au sfidat pe români și au votat împotrivă

Un articol de: B1.ro - 19 Iun 2019, 19:10
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Propunerea PNL de eliminare a pensiilor speciale a fost respuinsă, joi, în Senat, prima Cameră sesizată.

În favoarea proiectului au votat 20 de senatori, 52 au fost împotrivă şi 8 s-au abţinut.

Evident, senatorii PSD și ALDE au votat împotrivă, iar UDMR-iștii s-au abținut.

Liberalii ceruseră eliminarea  „pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”.

Senatorul PSD Liviu Pop a menţionat că printre motivele care l-au determinat să nu voteze iniţiativa liberalilor s-a numărat „confuzia” făcută de iniţiatori între pensiile de serviciu şi pensiile speciale, transmite Agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Și nu a fost singura dovada de sfidare din partea oamenilor puterii. În aceeași zi, Legea pensiilor a fost și ea respinsă din cauza lipsei de cvorum.

Culmea însa, premierul Viorica Dancila a dat vina tot pe opoziție.

Vom avea cvorumul necesar, iar în Camera Deputaților vom trece legea pensiilor. Am să discut cu ei și am să văd de ce au lipsit de la Senat astăzi. Poate au lipsit justificat, poate au lipsit nejustificat. Voi avea o analiză. Dar să-i vedem pe cei care au votat împotriva Legii pensiilor. Eu cred că de la acest punct trebuie să plecăm. (...) Ne-am ținut întotdeauna promisiunile față de pensionari. Dacă nu am putut prin lege, am dat OUG. Pensionarii, la 1 septembrie, vor avea majorarea punctului de pensie”, a spus Dăncilă.

Atunci cand au avut interesul, PSD-iștii au stiut insa sa isi mobilizeze senatorii. Ultima data s-a intamplat pe 3 iunie atunci cand au respins cererea DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Citeşte mai multe despre:   PNL,   PSD
 
 
 
Loading...