Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Un PSD-ist cu ștate vechi a demisionat după ce a distribuit o poză falsă cu Iohannis în uniformă de ofiţer nazist (FOTO)

Un PSD-ist cu ștate vechi a demisionat după ce a distribuit o poză falsă cu Iohannis în uniformă de ofiţer nazist (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 14 Ian 2019, 16:15
Politică

Glumele proaste se plătesc cu funcția. Un consilier PSD Vrancea și-a dat demisia de voie de nevoie după ce a distribuit o poză falsă cu Klaus Iohannis în uniformă de ofiţer nazist.

„A fost un gest prostesc şi-i cer scuze public preşedintelui Klaus Iohannis”, a declarat, luni, Constantin Guguianu.

El a plecat din toate funcțiile pe care le deținea la PSD Vrancea.

„Nu ştiu cum s-a întâmplat, cum a venit peste mine acest tăvălug. Sunt sute de postări, de redistribuiri, însă niciuna nu a atras asemenea reacţii ca în cazul meu. Probabil pentru că eram membru PSD şi consilier judeţean în CJ Vrancea, asta poate a dus la această revoltă, mi-au trimis tot felul de mesaje oamenii. Am avut o discuţie cu preşedintele PSD Marian Oprişan şi am solicitat să-mi dau demisia. Mi am recunoscut greşeala, e o greşeală prostească. Îi cer scuze preşedintelui Klaus Iohannis, am greşit faţă de domnia sa, faţă de colegii mei din partid, faţă de etnicii germani care mi-au trimis mesaje. Sunt extrem de bulversat, iar o vreme o să mă retrag”, a declarat Constantin Guguianu, potrivit Digi24.

Constantin Guguianu se afla la conducerea PSD Vrancea din 2004.

  

Citeşte mai multe despre:   Constantin Guguianu,   PSD
 
 
 
Loading...