Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PSD ia în calcul o remaniere a guvernului Ponta. Printre cei vizați s-ar afla Ministrul Transporturilor și cel al Justiției

PSD ia în calcul o remaniere a guvernului Ponta. Printre cei vizați s-ar afla Ministrul Transporturilor și cel al Justiției

Un articol de: B1 TV - 15 Oct 2015, 18:45
PSD ia în calcul o remaniere a guvernului Ponta. Printre cei vizați s-ar afla Ministrul Transporturilor și cel al Justiției Foto: gov.ro Politică

Mai mulţi miniştri ar putea fi schimbaţi din Guvern în perioada următoare. Social democraţii ar intenţiona, potrivit unor surse, o remaniere a Executivului condus de Victor Ponta, iar printre miniştrii care şi-ar putea pierde portofoliile s-ar număra ministrul Transporturilor, Iulian Matache, cel al Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi se pare că există discuţii şi cu privire la prestaţia lui Sorin Cîmpeanu.

Cei din Partidul Social Democrat nu ar intenţiona să-i retragă sprijinul politic lui Victor Ponta după Congresul PSD, dar ar vrea o "mică remaniere" a Guvernului, potrivit B1 TV, care citează stiripesurse.ro. Şi nu puţini sunt miniştrii care şi-ar putea pierde portofoliile.

Astfel, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, are cele mai puține șanse să continue la Palatul Victoria după Congresul PSD. În locul lui ar urma să fie promovat un ministru din Oltenia, impus de preşedintele PSD Liviu Dragnea. De la PSD ar mai fi vizat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, care și-a atras multe antipatii din cauza ”muțeniei” sale pe subiecte de interes public.
Potrivit stiripesurse.ro, remanierea ar viza și un ministru ALDE. În partid ar fi existat discuţii cu privire la prestația lui Sorin Cîmpeanu de la Educaţie, iar, în plus, există discuţii şi cu privire la alți miniştri, astfel că nu este exclusă chiar schimbarea a 4-5 miniştri.

De altfel, senatorul Daniel Savu a confirmat remanierea.

"Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, va fi, probabil, unul dintre cei remaniați. Mai sunt unii miniștri vizați pentru îmbunătățirea imaginii Guvernului și ca să dea satisfacție celor care conduc acum PSD.E nevoie de o remaniere pentru a întări puțin imaginea Guvernului. E o cerere și din interiorul PSD, dar și din interiorul Guvernului. Victor Ponta ne-a lăsat în off-side când și-a dat demisia și a avut loc o cădere în ochii celor care l-au votat și l-au susținut în partid. El acum trebuie să se revanșeze puțin: ai pus miniștri și nu ne-ai consultat! Nu e vorba doar despre miniștri PSD. Există o nemulțumire și față de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. El e contestat din teritoriu, oamenii sunt nemulțumiți de modul în care au fost tratați", a susținut Daniel Savu.

Citeşte mai multe despre:   remaniere,   PSD,   Victor Ponta