Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PSD a atacat la Curtea de Apel Bucureşti măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile unde rata de infectare este peste 4 şi mai mică de 7,5 la mie

PSD a atacat la Curtea de Apel Bucureşti măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile unde rata de infectare este peste 4 şi mai mică de 7,5 la mie

Un articol de: George Lupu - 02 Apr 2021, 12:46
PSD a atacat la Curtea de Apel Bucureşti măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile unde rata de infectare este peste 4 şi mai mică de 7,5 la mie Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei Politică

UPDATE //  PSD a atacat în contecios administrativ, la Curtea de Apel București, decizia prin care se impune închiderea magazinelor la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile unde rata de infectare este peste 4 şi mai mică de 7,5 la mie.  PSD a contestat şi măsura de închiderea a magazinelor la ora 18.00 pe durata săptămânii, în localităţile unde incidenţa depăşeşte 7,5 la mie.

„Prin HG 348, Guvernul a decis, printre altele,  închiderea a activităţii operatorilor economici după ora 18.00. Această măsură are un impact cu efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât şi asupra societăţii în ansamblul ei. PSD susţine că proprietatea privată stă la baza economiei de piaţă, fiind expresia economică a liberei iniţiative a cetăţeanului; consideră că proprietatea privată este un factor esenţial al progresului economic general şi al bunăstării individuale, militează pentru promovarea descentralizării în economie şi administraţia publică şi pentru concretizarea rolului social activ al statului, ca forţă de echilibru în societate, elaborează şi susţine programe concrete de protecţie socială şi de asigurare a locurilor de muncă pentru categoriile defavorizate, aplicând imperativul justiţiei sociale; promovează solidaritatea umană, spiritul comunitar de întrajutorare, respectul persoanei şi al familiei, în vederea creşterii coeziunii sociale şi a unor relaţii de respect între cetăţean şi instituţiile statului”, arată PSD în contestaţie.

Sursa citată adaugă că „în acest context, este mai mult decât evident că PSD are legitimare în prezenta cauză, care vizează atacarea unui act administrativ vădit nelegal şi care afectează în mod grav drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi funcţionarea economiei. Partidul Social Democrat are datoria faţă de cetăţeni de a reprezenta drepturile şi interesele legitime ale acestora, inclusiv prin atacarea în instanţă a actelor nelegale adoptate de către Guvern”.

Social-democraţii mai argumentează că hotărârea Guvernului nu are o evaluare preliminară de impact.

„Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea şi analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările propuse şi  este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluţiile legislative propuse şi trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative. Fundamentarea noii reglementări trebuie să aibă în vedere atât evaluarea impactului legislaţiei specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât şi evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează. Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, potrivit sursei menţionate. 

PSD mai cere Curţii de Apel să aibă în vedere că „în ceea ce priveşte elaborarea HG 348,  în susţinerea sa nu s-a avut în vedere în nici un fel o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact din care să rezulte informaţii relevante privind impactul măsurilor preconizate asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

„Închiderea magazinelor după ora 18.00 favorizează transmiterea virusului, în contextul în care va creşte în mod evident gradul de aglomerare a magazinelor”

PSD mai spune că blocajul financiar din economie se va adânci prin această măsură a Guvernului şi doar va spori nemulţumirea populaţiei. Social-democraţii precizează că „logica elementară” arată că închiderea magazinelor la ora 18.00 doar va creşte riscul de infectare, pentru că s-ar produce aglomerări în aceste spaţii. Sursa amintită mai precizează că măsurile Executivului sunt arbitrare şi discriminatorii. 

„Lipsa motivării creează pe bună dreptate ideea arbitrariului, iar ideea arbitrariului conduce la mâhnirea cetăţenilor care nu înţeleg (pentru că nu s-a explicat) de ce sunt necesare aceste măsuri la momentul prezent, la mai bine de 1 an de la debutul pandemiei, când activitatea operatorilor economici a fost oricum afectată semnificativ, cu efecte dezastruoase pentru economia naţională. Închiderea intempestivă a activităţii operatorilor economici după ora 18.00, tocmai când oamenii se întorc acasă de la muncă (aceia dintre cei care mai au încă un loc de muncă şi nu au fost trimişi acasă prin grija guvernelor PNL, PNL-USR PLUS) afectează atât interesele agenţilor economici cât şi ale consumatorilor, care se văd în imposibilitatea de a-şi procura cele necesare existenţei în scurtul interval orar pe care îl mai au la dispoziţie după ce termină o zi de muncă”. Dramă în fotbalul românesc: încă un nume care a scris istorie a murit!

 

Știre inițială:

PSD ia în calcul să atace în contencios administrativ actul normativ care stabileşte ca oră de închidere a magazinelor ora 18:00 în localităţile cu incidenţe crescute privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea.

"Pentru că în afară de critici e nevoie şi de acţiune, Partidul Social Democrat va acţiona în contencios administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18:00. Şi aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta, sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură, l-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată şi ai văzut urmările. Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD vineri, într-o conferinţă de presă susţinută de PSD Prahova.

Radu Oprea a precizat că deciziile anterioare privind circulaţia vârstnicilor au dus la formarea de aglomerări în anumite intervale orare:

"Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. Care a fost fenimentul, ce s-a întâmplat? Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine în ace interval orar. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experinnţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice, pentru că avem alte obiceiuri de consum", a adăugat senatorul social-democrat.

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Radu Oprea