Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PSD mai pregătește o amnistie fiscală. Care vor fi persoanele exonerate de la plata sumelor nerecuperate de stat

PSD mai pregătește o amnistie fiscală. Care vor fi persoanele exonerate de la plata sumelor nerecuperate de stat

Un articol de: B1.ro - 25 Mar 2018, 11:05
Foto: EVZ Politică

Mai mulți parlamentari PSD au depus în Senat un proiect de lege care prevede amnistia fiscală pentru cei care au primit ajutoare de urgență din partea statului, iar Curtea de Conturi a constatat prejudicii și a cerut restituirea acestor sume, informează libertatea.ro.

Potrivit propunerii legislative, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând acordarea ajutoarelor de urgență persoanelor aflate în stare de dificultate, pe care acestea trebuie să le restituire unităților administrativ-teritoriale, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control, a unor prejudicii.

Inițiatorii precizează că aceste ajutoare de urgență au fost acordate pentru intervenții chirurgicale, achiziționarea de dispozitive medicale sau fiziologice nesubvenționate de CNASS, achiziționarea de medicamente necompensate, pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare a persoanelor fără venituri, dar și pentru persoanele eliberate din penitenciar, care nu au sprijin material și financiar, în vederea integrării în societate.

”Dorim să scoatem în evidență faptul că Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în răspunsuri scrise emise autorităților locale, a subliniat că legislația în domeniu nu prevede prezentarea de documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele. În plus, având în vedere că discutăm de sume acordate și în 2010, există dificultăți în a recupera aceste sume, deoarece mulți dintre beneficiari au decedat între timp, iar alții sunt extrem de săraci, motiv pentru care au fost și eligibili pentru a primi aceste ajutoare de urgență”, mai spun parlamentarii, în expunerea de motive.
 

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Senat
 
 
 
Loading...