Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PROBLEME în coaliție. SURSE: PSD vrea să preia Ministerul Energiei de la ALDE. Ce semnal a dat Viorica Dăncilă în ședința de Guvern (VIDEO)

PROBLEME în coaliție. SURSE: PSD vrea să preia Ministerul Energiei de la ALDE. Ce semnal a dat Viorica Dăncilă în ședința de Guvern (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 18 Ian 2019, 11:25
Politică

PSD își dorește să preia de la ALDE Ministerul Energiei, potrivit unor surse guvernamentale, citate de G4 Media. Potrofoliul deținut în prezent de Anton Anton este râvnit de social-democrați pentru că presupune controlul marilor companii de stat care se află în subordinea instituției. 

Potrivit surselor citate, prin acest interes al PSD față de Ministerul Energiei se explică ieșirea de joi a premierului Viorica Dăncilă. 

La debutul ședinței de Guvern, aceasta a criticat în termeni duri felul în care a fost gestionat protestul minerilor de la Complexul Energetic Oltenia

Fără a da nume, dar vizându-l direct pe ministrul Energiei, Dăncilă a reproșat că a fost înștiințată ”cu suspectă şi nepermisă întârziere, în legătură cu situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia”. (Detalii AICI)

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Șefa Guvernului a fost însă contrazisă de Anton Anton, care a declarat după negocierile de la Târgu Jiu cu conducerea CE Oltenia și cu reprezentanții sindicaliștilor, că îi e greu să spună că Guvernul nu cunoștea situația. 

„Am avut luni o discuție la Ministerul Energiei cu aproape cu toți cu care am discutat și azi. Mi-e greu să spun că Guvernul nu știa”, a declarat Anton la Târgu Jiu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Sursele citate mai precizează că locul lui Anton Anton la Ministerul Energiei ar putea fi luat de Florin Ciocănelea, consilier al premierului.

Iar speculațiile pe acest subiect au fost alimentate după ce, joi, Viorica Dăncilă l-a menționat pe Ciocănelea drept participant rezolvarea crizei de la CE Oltenia.

„Am solicitat ministrului Energiei să meargă în această dimineaţă la Târgu Jiu, să discute cu oamenii şi să vină urgent cu soluţii. Am cerut consilierului de stat din aparatul primului ministru, cu responsabilităţi în domeniul energiei, să convoace de urgenţă Grupul de lucru interministerial pentru siguranţă energetică”, a spus Dăncilă. 

PSD nu se află la prima încercare de a prelua de la ALDE Ministerul Energiei. Social-democrații au încercat să transfere portofoliul chiar la remanierea de la finalul lui 2018, însă Călin Popescu Tăriceanu a refuzat această mișcare. 
 

Citeşte mai multe despre:   PSD,   ALDE,   Ministerul Energiei,   Anton Anton,   Complexul Energetic Oltenia
 
 
 
Loading...