Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a demisionat: "Voi lucra la campania pentru referendum a preşedintelui Băsescu"

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a demisionat: "Voi lucra la campania pentru referendum a preşedintelui Băsescu"

Un articol de: - 10 Iul 2012, 11:40
Foto: presidency.ro Politică

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Bogdan Oprea, a anunțat marți dimineață că pleacă de la Cotroceni, exact în ziua în care Traian Băsescu i-a predat mandatul de președinte lui Crin Antonescu.

Antonescu a ajuns în jurul orei 11.00 la Cotroceni, iar predarea s-a făcut fără presă.

"Mi-am depus începând de azi demisia din funcţie. Voi lucra la campania pentru referendum a preşedintelui Băsescu", a declarat Bogdan Oprea , pentru Mediafax.

Oprea preluase funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Băsescu pe 15 mai, după ce predecesorul său, Valeriu Turcan, a demisionat în luna februarie.

De asemenea, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care se ocupa de Departamentul de Analiză Politică de la Palatul Cotroceni, a fost eliberat din funcţie începând de luni, 9 iulie.

Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, în urma ședinței celor două Camere ale Parlamentului, cu 256 de voturi „pentru” și 114 „împotrivă”.

Referendumul pentru demiterea președintelui va avea loc pe 29 iulie, după ce parlamentarii au admis propunerea făcută de șeful Senatului pentru această dată. Întrebarea de pe buletinele de vot va fi următoarea: „Sunteți de acord cu demiterea președintelui României, domnul Traian Băsescu?".


Citeşte mai multe despre:   purtator de cuvant,   presedintie,   demisie,   Traian Basescu,   mandat,   Crin Antonescu
 
 
 
Loading...