Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Quintus îi sabotează pe Blaga și Gorghiu. Seniorul PNL îl vrea pe Cioloș în fruntea partidului: Depinde de el. Mie îmi place foarte mult

Quintus îi sabotează pe Blaga și Gorghiu. Seniorul PNL îl vrea pe Cioloș în fruntea partidului: Depinde de el. Mie îmi place foarte mult

Un articol de: -
Politică

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, luni,că îl place foarte mult pe Dacian Cioloș și că acesta ar fi o variantă bună pentru funcția de președinte unic al PNL.

Totodată, Quintus a precizat că această alegere ar trebui făcută la anul, după “ce consolidăm bine teritoriul”.

”Eu nu am părerea asta, eu am spus de la început că acest Congres trebuie să îl facem aşa cum am hotărât, anul viitor, după ce consolidăm bine teritoriul şi pentru ca, până atunci, să găsim soluţia conducătorului unic al partidului, care nu este o treabă uşoară, care poate să provină din cele două partide sau chiar din afară. Dacă mă întrebaţi pe mine, mie îmi place foarte mult domnul Cioloş, un ardelean aşa cum îl ştiu eu, serios, modest, priceput, dar asta depinde de el, dacă vrea să vină în fruntea unui partid şi mai ales a partidului nostru”, a spus Quintus, citat de news.ro.

Despre miniştrii din Cabinetul Cioloş, Mircea Ionescu Quintus a arătat că îi cunoaşte foarte puţin, dar ”câţiva dintre ei se obişnuiesc, mai au încă timp să îşi facă experienţă”.

Preşedintele de onoare al PNL a lipsit în ultima lună de pe scena politică din cauza unor probleme de sănătate.

Citeşte mai multe despre:   PNL,   Dacian Cioloş
 
 
 
Loading...