Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Raluca Turcan: Dobândirea și dezvoltarea abilităților de diplomație ar trebui, în opinia mea, să facă parte din programa școală

Raluca Turcan: Dobândirea și dezvoltarea abilităților de diplomație ar trebui, în opinia mea, să facă parte din programa școală

Un articol de: Vladimir Ionescu - 23 Noi 2020, 17:58
Raluca Turcan: Dobândirea și dezvoltarea abilităților de diplomație ar trebui, în opinia mea, să facă parte din programa școală Foto: Facebook / Raluca Turcan Politică

Dobândirea și dezvoltarea abilităților de diplomație – „cum ar fi ascultarea, comunicarea, negocierea, gândirea critică, empatia” – ar trebui să facă parte din programa școlară, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, luni, la Conferința Internațională Laude-Reut de Diplomație și Afaceri Globale.

Vicepremierul Raluca Turcan: „Diplomația ar trebui să facă parte din viața noastră de zi cu zi”

 

„Laude-Reut este singura şcoală din România care oferă un curs de diplomaţie pentru elevii de liceu, şi cred că aceasta este o decizie foarte înţeleaptă, curajoasă şi inovatoare. Diplomaţia, pentru mine, ca politician, nu este ceva doar pentru diplomaţi. Diplomaţia ar trebui să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi. În orice context în care oamenii sunt împreună, diplomaţia este ceva care ne poate proteja, întări şi întări relaţiile. Dobândirea şi dezvoltarea abilităţilor de diplomaţie, cum ar fi: ascultarea, comunicarea, negocierea, gândirea critică, empatia, ar trebui, în opinia mea, să facă parte din programa şcolară", a subliniat Raluca Turcan.

Ea şi-a exprimat speranţa că domeniul diplomaţiei, cu referire la diplomaţia educaţională, va fi privit cu atenţie de mai multe şcoli.

„Va puteţi imagina cum ar fi societatea noastră dacă oamenii ar avea doar câteva abilităţi diplomatice? Cum ar fi şcolile noastre? Ar fi locuri mai bune pentru fiecare dintre noi, cu siguranţă. Cunoscutele democraţii din jurul nostru ne arată acest lucru! Laude-Reut arată asta în fiecare zi şi, da, ar trebui să începem cu toţii să învăţăm asta! Speranţa mea este că mai multe şcoli vor privi cu mult mai multă atenţie acest domeniu al diplomaţiei. (...) Cred că trebuie să aflam cu adevărat despre diplomaţia educaţională, mai ales acum, când avem nevoie de o reformă educaţională puternică şi profundă în sistemul nostru educaţional", a explicat Raluca Turcan.

În acest context, demnitarul i-a invitat pe factorii de decizie – directorii, profesorii, părinții și organizațiile civice – să se alăture unei mișcări precum Diplomația Educației.

„Să învăţăm împreună, să lucram şi să creştem pentru o comunitate mai puternica de oameni hotărâţi să transforme şcolile noastre, instituţiile noastre şi societatea noastră", a mai spus vicepremierul.

Conferinţa Internaţională Laude-Reut de Diplomaţie şi Afaceri Globale „2Day Ambassador 2020", desfăşurată online, este organizată în parteneriat academic cu Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Statului Israel în România, IDC Herzliya şi World Zionist Organization, fiind la a 9-a ediţie, cu participarea a 270 de elevi de la 25 de şcoli bucureştene şi din Israel, scrie Agerpres.

Citeşte mai multe despre:   Raluca Turcan