Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Raluca Turcan: Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură se poartă până în ultima secundă! Avem cele mai mari șanse să dăm jos Guvernul 

Raluca Turcan: Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură se poartă până în ultima secundă! Avem cele mai mari șanse să dăm jos Guvernul 

Un articol de: Elena Stanciu - 18 Iun 2019, 11:40
Foto: Facebook/ Raluca Turcan Politică

Liberalii vor purta negocieri ”până în ultima secundă” pentru a trece moțiunea de cenzură, a precizat, marți, Raluca Turcan, liderul deputaților PNL

Într-o postare pe Facebook, Turcan susține că sunt șanse mari ca Guvernul Dăncilă să fie înlăturat.

”Astăzi, parlamentarii vor arăta dacă au înțeles ceva din votul românilor din 26 mai. Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură se poartă până în ultima secundă! Mai sunt câteva ore până la vot. Avem cele mai mari șanse să dăm jos un Guvern care a gazat români în 10 august, a umilit diaspora la vot, a pus parole de acces în orașe, a arestat protestatari pașnici și a făcut orice pentru a îngenunchea justiția și a scoate România din UE. Astăzi, fiecare vot contează!”, a scris Raluca Turcan.

Moțiunea de cenzură a fost semnată de 173 de parlamentari, însă ca aceasta să treacă, este nevoie de 233 de voturi. PNL-iştii spun că au negociat inclusiv cu social-democraţii şi că numărul parlamentarilor care ar vota în favoarea moţiunii a crescut simţitor. Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu îi este teamă de moţiune. 

Raluca Turcan: Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură se poartă până în ultima secundă! Avem cele mai mari șanse să dăm jos Guvernul

Citeşte mai multe despre:   Raluca Turcan,   PNL
 
 
 
Loading...