Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Raluca Turcan: Pensiile magistraților nu trebuie să depășească salariul. Am solicitat propuneri din partea sistemului judiciar, așa încât să nu-l depopulăm și să ne trezim că ne pleacă oamenii

Raluca Turcan: Pensiile magistraților nu trebuie să depășească salariul. Am solicitat propuneri din partea sistemului judiciar, așa încât să nu-l depopulăm și să ne trezim că ne pleacă oamenii

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 20 Apr 2021, 23:28
Raluca Turcan: Pensiile magistraților nu trebuie să depășească salariul. Am solicitat propuneri din partea sistemului judiciar, așa încât să nu-l depopulăm și să ne trezim că ne pleacă oamenii Foto: Guvernul României / Facebook Politică

Raluca Turcan, ministrul liberal al Muncii, și Stelian Ion, ministrul USR-PLUS al Justiției, au avut, luni, discuții cu reprezentanţi ai sistemului judiciar pe tema pensiilor magistraţilor. Marți seară, Turcan a precizat că le-au fost solicitate acestora propuneri pe acest subiect. Turcan a susținut că pensiile magistraților nu ar trebui să depășească salariul. Pe de altă parte, modificările ce urmează a fi operate nu trebuie să ducă la o depopulare și mai pronunțată a sistemului judiciar. Ministrul Muncii a mai afirmat că în acest sistem „au fost create mai multe anomalii chiar de cei care ne critică”.

 

Raluca Turcan, despre pensiile speciale ale magistraților

 

Raluca Turcan a explicat întâi că unul dintre principiile pe care le are în vedere, asemenea ministrului Justiției, Stelian Ion (USR-PLUS), este ca în domeniul justiției pensiile să nu depășească salariul: „Modificări legislative se pot opera așa încât să aduci sistemul de pensii speciale cât mai aproape de partea de contributivitate, dar în domeniul justiției avem deja o jurisprudență adunată care aduce acest principiu, pe care și l-a asumat și ministrul Justiției - pensiile să fie cât mai aproape de salariu. Dar solicitarea noastră e ca pensiile să nu depășească salariul. E un principiul de bază. Orice forțare, așa cum ați văzut în Parlament - eliminarea totală sau supraimpozitarea - s-a dovedit a fi neconstituțională. Pe mine, ca ministru al Muncii, nu mă interesează să simulez o modificare legislativă, că ne jucăm cu pensiile speciale și mimăm echitatea. Noi chiar vrem să aducem echitatea în sistemul de pensii. Atunci acesta e un principiu bun”.

„Al doilea principiu e că în sistemul judiciar oamenii, intrând în sistem și pentru anumite facilități legale de salarizare și sistemul de pensii, când aud că e posibil să se opereze o modificare a sistemului de pensii, să opteze să plece din sistem. (...) Principiul stimulării rămânerii în viața activă cu beneficii în momentul pensionării e un principiu pe care-l analizăm pentru a-l extinde pentru întreg sistemul de pensii”, a mai explicat ministrul Muncii, pentru Digi24.

Turcan a spus apoi cum s-a ajuns la „anomaliile” în privința acordării pensiilor în sistemul judiciar: „Au fost create mai multe anomalii chiar de cei care ne critică. Au existat diferențe în privința aplicării Legii salarizării și pensiilor în funcție de momentul intrării în sistem, au fost perioade în care contributivitatea a fost minimă. Aceste anomalii, evident, că și-au pus amprenta și asupra sistemului de pensii speciale, creat de asemenea într-un mod forțat, raportat numai la ultimul salariu în plată, ceea ce, pe fond, nu are legătură cu justețea”.

„Am solicitat propuneri din partea sistemului (judiciar), așa încât să nu depopulăm sistemul și să ne trezim că ne pleacă oamenii și ne lasă sistemul de justiție vraiște. În materie de pensii speciale (trebuie) să găsim acele variante care să permită apropierea acestor pensii speciale de partea de contributivitate, inclusiv în sistemul judiciar, și să ținem cont de jurisprudența CCR”, a mai declarat Raluca Turcan.