Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Rareș Bogdan, despre achitarea lui Tăriceanu: Acum nu mai e statul paralel? Acum să înțeleg că le convine (VIDEO)

Rareș Bogdan, despre achitarea lui Tăriceanu: Acum nu mai e statul paralel? Acum să înțeleg că le convine (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 22 Apr 2019, 22:36
Politică

Rareș Bogdan, candidatul care deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, a comentat luni seară, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, decizia de achitare luată de judecătorii de la Curtea Supremă în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu a fost acuzat de mărturie mincinoasă. 

”Acum nu mai e stat ocult, nu mai e statul paralel? Acum să înțeleg că lucrează statul paralel pentru domnul Tăriceanu? Acum să înțeleg că le convine. 

Achitările fac parte din viața omenească și din viața statului de drept. Nu există sistem de justiție funcțional unde să nu existe achitări. Doar condamnări există în dictaturi și în tiranii. 

Faptul că sunt achitări în sistemul de justiție din România arată că justiția funcționează. (...)

În România, de 30 de ani, s-a devalizat, s-a furat. Întrebarea mea este de ce procurorii anchetează persoane extrem de importante, controversate pe acțiuni ridicole sau mărunte și nu pe marile acțiuni. (...)

Mă întreb de ce domnul Tăriceanu fuge de ridicarea imunității (în celălalt dosar - n.r.) dacă este atât de sigur de nevinovăția domniei sale”, a declarat Rareș Bogdan. 

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. 

Decizia a fost luată luni seară de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.  

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Rares Bogdan,   PNL,   Calin Popescu Tariceanu
 
 
 
Loading...