Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică RĂZBOI TOTAL în PSD. Sorin Grindeanu: După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu. Hai să vedem, până luni, cât de bărbat politic este (VIDEO)

RĂZBOI TOTAL în PSD. Sorin Grindeanu: După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu. Hai să vedem, până luni, cât de bărbat politic este (VIDEO)

Un articol de: - 15 Iun 2017, 21:24
RĂZBOI TOTAL în PSD. Sorin Grindeanu: După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu. Hai să vedem, până luni, cât de bărbat politic este (VIDEO) Foto: Inquam Photos/Octav Ganea Politică

Sorin Grindeanu a lansat joi un atac extrem de dur la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea, acuzându-l că poartă responsabilitatea pentru criza politică în care se află România în acest moment. Astfel, premierul i-a dat termen până luni liderului PSD să demisioneze de la conducerea partidului, promițând că va demisiona și el dacă Dragnea își va asuma acest gest. 

Grindeanu și-a început declarația de presă avertizând că nu va pleca din PSD în ciuda faptului că în ședința CEx de joi s-a votat în unanimitate pentru excluderea sa din partid. 

RĂZBOI TOTAL în PSD. Sorin Grindeanu: După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu. Hai să vedem până luni cât de bărbat politic este

”E o zi tristă pentru mine. Azi, la presiunile lui Liviu Dragnea am fost exclus din PSD. Oricât ar încerca Liviu Dragnea să scape de mine pentru că îi sunt incomod, am fost, sunt și voi fi PSD-ist. 

Domnul Liviu Dragnea încearcă să confiște un întreg partid și asta se vede pentru că îi e frică de contactul cu marea masa a membrilor de partid. De un an, acest partid nu a mai avut un Biroul Permanent Național. Singurele modalități prin care se conduce în acest moment PSD, sunt aceste CEx-uri și sunt organizate de obicei pentru execuții”, a răbufnit Grindeanu.

Premierul a vorbit și despre felul în care va rămâne Liviu Dragnea amintit în istoria României, în contextul actualei crize politice.

”Pe 15 iunie 2017, in istoria noastră se va scrie că Liviu Dragnea, împotriva intereselor țării, a propriului partid a decis să dărâme un guvern legitim pe care el s-a pus. Nu PSD l-a pus, nu votul românilor, ci el, pe persoană fizică, Liviu Dragnea

Tot azi se va mai spune ceva, că PSD a decis să depună moțiune de cenzură împotriva propriului guvern dintr-un simplu motiv, pentru că domnul Liviu Dragnea vrea tot mai multă putere. Care a fost justificarea? Acea analiză mincinoasă de care am vorbit aseară”, a mai spus premierul. Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

Iar șirul de atacuri la adresa liderului PSD a continuat. 

”Sunt membru de partid de 20 de ani și voi rămâne membru PSD indiferent de ce spune Liviu Dragnea. Eu voi rămâne PSD-ist indiferent câte CEX-uri de excludere a mea va organiza domnul fost PDL-ist Liviu Dragnea

Ce o să facă până la urmă? O să ne excludă pe toți cei care spunem că lucrurile nu merg în direcția corectă? Într-un final Liviu Dragnea o să fie oprit de partid.
Nu mă agăț de scaun, eu am unde să mă întorc, eu am făcut școala la timp, fără să repet ani. 

Liviu Dragnea se agață disperat de funcții în speranța că asta îl va salva de trecut, asta este credința mea. Liviu Dragnea trebuie să-și asume situația de criză în care a aruncat România și de care îi spuneam în urmă cu 3-4-5 zile, și pe care a trecut-o în derizoriu. De ce face lucrurile astea? Pentru că așa vrea. Este singurul care poartă responsabilitatea acestui dezastru politic. 

În acest moment suntem într-un blocaj. În consecință, până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească bine și să-și asume responsabiliatea acestei crize. După ce Liviu Dragena demisionează, demisionez și eu. Vreau să vă asigur că mă voi comporta în acești parametri. Resposabiliatatea nr. 1 stă pe umerii celui care a dus România în această situație, Liviu Dragnea”, a mai spus Grindeanu. 

”Hai să vedem până luni cât de bărbat politic este Liviu Dragnea”, și-a încheiat Sorin Grindeanu declarațiile. 
 

Citeşte mai multe despre:   Sorin Grindeanu,   Liviu Dragnea,   demisie,   PSD,   Guvernul Romaniei