Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Surse: Răzvan Cuc l-a demis pe șeful Aeroportului Otopeni. Cine va fi noul director

Surse: Răzvan Cuc l-a demis pe șeful Aeroportului Otopeni. Cine va fi noul director

Un articol de: Redacția B1.ro - 25 Apr 2019, 15:17
Foto: Facebook/ Razvan Cuc Politică

Ministrul Transporturilor l-a demis pe Gabriel Stroe din funcția de director al Aeroportului Otopeni. În locul acestuia ar urma să fie numit Ivan Alexandru, în prezent adjunct, informează stiripesurse.ro, care citează mai multe surse.

Răzvan Cuc a luat aceste decizii în urma unui control inopinat făcut la Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni.

”Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulțumiți de ceea ce văd în acest aeroport. La fata locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie.  Problema scărilor rulante este așa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilități nu funcționau, lifturile, la fel. La plecări nu exista niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiți sa stea pe marginea scărilor și pe pervazul geamurilor”, a scris Răzvan Cuc, pe Facebook.

Toate acestea, a continuat el, demonstrează un management defectuos. Asta mai ales pentru că nu se fac investiții, deși banii există.

”Mizeria și delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie. Lipsa investițiilor este vizibilă, deși ar putea sa existe investiții pentru că aceasta companie are buget generos. Mă declar total nemulțumit de acest management al companiei si cu siguranță românii merita un altfel de management. Vizitele mele la unitățile MT vor continua! Cine nu înțelege că românii trebuie respectați, mai bine se duce acasă!”, a mai scris ministrul, pe Facebook.

Citeşte mai multe despre:   razvan cuc,   aeroportul otopeni
 
 
 
Loading...