Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Reacții internaționale după suspendarea președintelui: „Duşmănie înverşunată între preşedinte şi premier”/ „O luptă amară pentru putere”

Reacții internaționale după suspendarea președintelui: „Duşmănie înverşunată între preşedinte şi premier”/ „O luptă amară pentru putere”

Un articol de: - 06 Iul 2012, 23:56
Foto: dw.de Politică

Știrea că Preşedintele României a fost suspendat a făcut înconjurul lumii, la scurt timp după votul din Parlament. Jurnaliştii străini nu uită să amintească de „duşmănia înverşunată dintre preşedinte şi premier”, dar şi de îngrijorările Uniunii Europene vizavi de situaţia din ţara noastră.

Jurnaliştii de la AFP notează că Parlamentul României a votat pentru suspendarea preşedintelui Băsescu şi cataloghează situaţia politică prin care trece ţara noastră drept o criză care se tot amplifică. AFP aminteşte, încă din primele rânduri ale articolului, despre avertismentele Occidentului şi ale organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, care consideră că democraţia din România este ameninţată.

După două decenii de la căderea dictaturii comuniste, România trece printr-o perioadă tulbure, alimentată de duşmănia înverşunată dintre preşedintele Băsesscu şi rivalul său, premierul de centru stânga Victor Ponta, scrie AFP. În încheierea articolului, AFP aminteşte de scandalul de plagiat în care este implicat premierul Ponta.

Ştirea despre suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul din 29 iulie a fost preluată şi de jurnaliştii americani de la The Washington Post, care citează agenţia Associated Press. Aceştia notează că şeful statului român a mai trecut printr-un referendum în 2007 şi că, în urma votului popular, a rămas în fruntea ţării. Nici Washington Post nu uită să amintească despre disputele dintre preşedintele şi premierul român, pe care le cataloghează drept o luptă amară pentru putere.

Informaţiile despre situaţia din ţara noastră au ajuns şi la urechile jurnaliştilor din Texas, de la publicaţia The Houston Chronicle, care amintesc, la rândul lor, despre îngrijorările Uniunii Europene vizavi de supravieţuirea statului de drept în România.

Jurnaliștii de la Yahoo News scriu că în ultimii doi ani, popularitatea lui Traian Băsescu a scăzut. Fostul căpitan de vas în varstă de 60 de ani este acuzat de depășirea autorității sale prin implicarea în problemele guvernamentale și juridice, dar și de afirmații rasiste față de romi și persoane cu handicap. Basescu își susține dreptul la liberă exprimare și consideră că nu poate fi suspendat doar pentru declarații. Coaliția de guvernămant va organiza referendumul pe 29 iulie, pentru ca Traian Băsescu să nu aibă prea mult timp pentru campanie, scrie publicația.

O luptă pentru putere internă a Guvernului divizat din România a evoluat în suspendarea președintelui de centru-dreapta al țării. UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la subminarea statului de drept în Romania.

Statul de drept, controlul democrației și independența justiției sunt pietrele de temelie ale democrației europene, indispensabile pentru încrederea reciprocă în cadrul Uniunii Europene", a avertizat Comisia Europeana, informează Deutsche Welle.

 

Președintele Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, din funcție, în urma ședinței Parlamentului care a fost convocată pentru a vota solicitarea USL. Referendumul va avea loc pe 29 iulie, după ce parlamentarii au admis propunerea făcută de șeful Senatului pentru această dată.


 
 
 
Loading...